Urări de sărbători, pentru români, de la Casa Regală
Custodele Coroanei române, Margareta, le doreşte tuturor românilor La mulţi ani cu sănătate, speranţă şi pace sufletească, şi-i roagă ca în aceste zile de sărbătoare să fie alături de cei singuri pe lume şi de cei aflaţi în suferinţă.
Articol editat de Casandra Silitra, 25 decembrie 2019, 09:11
De asemenea, aminteşte că Marea Unire a fost obţinută cu mare suferinţă, cu sacrificiu personal şi cu sacrificiu naţional, iar performanţa europeană de care a dat dovadă România anul acesta, când a deţinut preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, se datorează în special sutelor de profesionişti care muncesc devotat şi discret, fără să fie în luminile rampei, precizează Custodele Coroanei, potrivit unui comunicat de presă al Casei Regale.
Sursa – romania-actualitati.ro