Vaccinarea gratuită împotriva HPV va începe în ianuarie
Vaccinarea gratuită împotriva virusului care declansează cancerul de col uterin HPV va începe în ianuarie anul viitor, anunţă Ministerul Sănătăţii.
Articol editat de Casandra Silitra, 17 noiembrie 2019, 10:07
Vaccinarea se va face la cabinetele medicilor de familie şi vor fi vizate fetele care au solicitat în anii 2017-2018 acest serviciu.
Ministerul Sănătăţii a finalizat licitaţia pentru achiziţia vaccinului anti-HPV, iar primele 20.000 de doze vor fi distribuite începând de săptămâna viitoare.
Cancerul de col uterin este o boală care poate ucide, dar care poate fi prevenită prin vaccinare.
Sursa – romania-actualitati.ro