[AUDIO] EMING 2019 pentru viitorul regiunii bănăţene
La Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa s-au încheiat astăzi lucrările Simpozionului Ştiinţific Studenţesc EMING, după întruniri pe teme de specialitate, dar şi programe de socializare. EMING a ajuns anul acesta la cea de-a 7-a ediţie, bucurându-se de participarea unor colaboratori tradiţionali: specialişti de la Facultatea de Inginerie din Hunedoara ca şi componentă a Politehnicii din Timişoara, doctoranzi din Oradea, Bucureşti şi Serbia. La ediţia din acest an s-a observat că a crescut, pe lângă numărul studenţilor, cel al masteranzilor şi doctoranzilor, în plus, toate lucrările au fost deosebit de interesante, peste nivelul de aşteptare, după cum a precizat pentru Radio Reşiţa, decanul Facultăţii de Inginerie şi Management a universităţii reşiţene, Ioan Hălălae:
Articol editat de Radio Resita, 16 noiembrie 2019, 14:55 / actualizat: 18 noiembrie 2019, 10:57
„Contăm pe studenţi că vor face parte din motivaţia investitorilor care şi-ar dezvolta unităţi de producţie aici pentru că, spre deosebire de acum 20 de ani, primul lucru de care întreabă orice investitor potenţial în zonă este: ce forţă de muncă înalt calificată este la dispoziţie… Este o bucurie pentru noi ca formatori, ca şcoală de inginerie, să putem participa la îmbunătăţirea ofertei de muncă şi a perspectivelor economice din zonă”, a spus decanul Ioan Hălălae.