Ascultă Radio România Reșița Live

Poliţiştii locali din Caransebeş vor primi norma de hrană

Consilierii locali din Caransebeş au hotărât în şedinţă, acordarea normei de hrană pentru poliţiştii locali, în următoarele 6 luni.

Articol editat de Valentina Adam, 1 noiembrie 2019, 10:32

Proiectul iniţiat de primarul Felix Borcean prevedea acordarea normei de hrană doar până la finalul anului 2019, urmând ca în luna ianuarie a anului viitor să se stabilească dacă mai sunt sau nu fonduri în bugetul local.

Primarul Felix Borcean

Eu am fost cel care s-a luptat în anul care tocmai se încheie şi din punct de vedere bugetar, pentru acest drept al poliţiştilor locali. Am considerat ca aşa este firesc, să aibă o continuitate, să primească norma până la finalul anului, după care din ianuarie să vedem cum stăm cu banii. Dacă vrem să continuăm sau avem alte obiective. Evident că şi eu îmi creionez o situaţie a bugetului cu ceea ce dorim să facem în anul viitor, dar nu cred că este normal să acordăm această normă şi pe un exerciţiu bugetar viitor aşa cum ar arăta el, mai bun sau mai prost decât anul acesta”, a declarat Borcean.

Valoarea normei de hrană pentru cei 26 de polițiști locali din Caransebeș este de 1000 de lei pe lună.

Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 06:48

Controale CJPC Caraș-Severin: amenzi și suspendări pentru nereguli în comerț și servicii

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Caraș-Severin a desfășurat în perioada 7–11 aprilie 2025, o serie de controale...

Controale CJPC Caraș-Severin: amenzi și suspendări pentru nereguli în comerț și servicii
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 22:00

Florii 2025 la Reșița: Trei episcopi conduc procesiunea ecumenică

Credincioșii tuturor confesiunilor din Banatul de Munte vor avea prilejul să participe la Procesiunea Floriilor, un eveniment ecumenic de profundă...

Florii 2025 la Reșița: Trei episcopi conduc procesiunea ecumenică
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 17:10

Polițiști și voluntari, împreună pentru natură la Băile Herculane

O acțiune de ecologizare cu suflet și responsabilitate în inima Parcului Național Domogled-Valea Cernei Stațiunea Băile Herculane a fost,...

Polițiști și voluntari, împreună pentru natură la Băile Herculane
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 17:00

Pregătiri pentru Florii: Ce caută bănăţenii în piețe înainte de sărbătoare

Pe măsură ce se apropie Floriile, piețele din Caraş-Severin devin tot mai animate. Românii iasă la cumpărături, pregătindu-se pentru una...

Pregătiri pentru Florii: Ce caută bănăţenii în piețe înainte de sărbătoare
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 15:21

Educația rutieră începe de pe băncile școlii: lecții interactive pentru elevii de la Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița

Sub motto-ul „Pe stradă, pe pistă sau pe trotuar, regulile se respectă!”, elevii Colegiului Național „Mircea Eliade” au participat...

Educația rutieră începe de pe băncile școlii: lecții interactive pentru elevii de la Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 11:46

Republicii 20 – blocul ghinionist!

Blocul ghinionist! Așa a fost catalogat de primarul Reșiței, imobilul cu 8 etaje de pe bulevardul Republicii, nr 20. În municipiu au fost...

Republicii 20 – blocul ghinionist!
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 11:45

Locuitorii comunei Sacu primesc gratuit cărți funciare printr-un program național de cadastru

Peste 3.900 de proprietăți din comuna Sacu, județul Caraș-Severin, au fost înregistrate gratuit în evidențele de cadastru și carte funciară,...

Locuitorii comunei Sacu primesc gratuit cărți funciare printr-un program național de cadastru
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 20:55

Reșița: Târgul de Florii și Festivalul Custom, anulate din motive financiare

Într-un an plin de provocări economice și incertitudini bugetare, municipalitatea din Reșița a decis să renunțe la organizarea Târgului de...

Reșița: Târgul de Florii și Festivalul Custom, anulate din motive financiare