[FOTO] „Singuri, dar împreună” cu Ileana Rotaru, conferenţiar universitar la Universitatea de Vest Timișoara!
Frecvenţele radioului reşiţean semnifică 24 de ore din 24 ACASĂ pentru toţi ascultătorii, indiferent că sunt din ţară sau din afara graniţelor. Împreună şi în Centenarul Bănăţean suntem o familie ce ţine candela cuvântului aprinsă cu bucurie.
Articol editat de Radio Resita, 24 octombrie 2019, 17:37 / actualizat: 25 octombrie 2019, 6:48
În această seară, la emisiunea „Singuri, dar împreună”,ne întâlnim cu o personalitate academică, Ileana Rotaru, conferenţiar universitar în cadrul Facultății de Stiinte Politice, Filosofie și Științele Comunicării a Universități de Vest din Timișoara.
Cadru didactic universitar, cu peste 15 ani vechime, începând cu 2019 deține și abilitarea de a coordona doctorate în domeniul științelor comunicării, fiind prima în acest domeniu în zona cercetării științtifice și academice din Vestul țării. În anul 2010 a obținut titlul de doctor în Sociologie la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din Bucuresti, pe o temă privind impactul noilor tehnologii comunicaționale în spațiul educational și cultural contemporan. Cercetările sale se concentrează pe teme transdisciplinare din domeniul comunicării (impactul media asupra tinerilor și copiilor), din sociologie (comunitățile virtuale/ online, comunitățile marginalizate și zona rurală) și științele educației (educație non-formală, programe de formare profesională continuă). Publicațiile sale includ variate articole stiinţifice și cărţi, printre care se numără: Virtual Communication (2014, Peter Lang, Frankfurt am Main), Iniţiere în jurnalismul şcolar (prim autor, 2012, Editura Didactică și Pedagogică, București), iar altele sunt în curs de publicare: Introducere în pedagogia media ș.a.
De asemenea, este membru în comitete științifice internaționale ale unor prestigioase conferințe (World Conference on Psychology, Counseling and Guidance) sau în juriul altora (Media & Learning Awards). Este expert educational în Comisia Specializată de Acreditare a Ministerului Educației Naționale din 2017.
Activitatea sa nu ar fi completă fără cea dedicată societății civile: încă din 2006 este colaboratoare a Grupului Ecologic de Colaborare NERA (Oravița) în calitate de expert pe probleme de informare/ comunicare; din 2015 se ocupă cu coordonarea activităților de cercetare sociologică a Asociației Nevo Parudimos (Reșița), iar din 2016 este președintele Asociației Kreativ Research (Reșița) prin care desfășoară programe de formare continuă pentru cadre didactice si copii pe teme de educație media, educație ecologică, dar și cercetări și studii sociologice (Primăria Reșița, Asociația ProVitam ș.a.). Nu în ultimul rând, este colaboratoare a Organizației Salvați Copiii România în programul Ora de Net, începând cu anul 2018.
Pentru întrebări, invitata nostră,Ileana Rotaru vă aşteaptă la numerele de telefon 0255.20.60.61 sau 0255.20.60.62.
Emisiunea se difuzează pe pagina de facebook Radio România Reșița.
Rămâneți ACASĂ pe frecvenţele 105.6 FM şi 91,9 FM – 92,8 FM pentru ascultătorii din Clisura Dunării, sau pe radioresita.ro, ori pe telefon, indiferent că este fix sau mobil, sunând la numărul 031.504.04.34, apel cu tarif normal, puteţi asculta oricând şi de oriunde Radio Reşiţa.
Anca Bica Bălălău