Pilotul reşiţean Lucien Hora, campion național absolut la viteză în coastă, participă la ultima etapă a Campionatul Naţional de Viteză în Coastă
Articol editat de Cristina Corocan, 11 octombrie 2019, 12:23 / actualizat: 12 octombrie 2019, 10:06
La finalul acestei săptămâni se desfășoară ultima etapă din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2019. Întrecerile au loc la Poiana Braşov, în organizarea clubului AMC Racing.
Indiferent de rezultate, reşiţeanul Lucien Hora este campion absolut. Hora şi-a asigurat titlul de campion naţional la viteză în coastă, după ce a câştigat Trofeul Câmpulung Muscel, etapa a opta a Campionatului Naţional.
Înaintea ultimei etape a sezonului, Trofeul Opel Braşov, programat sâmbătă, 12 şi duminică,13 octombrie, Lucien Hora conduce în clasamentul general, cu 176 puncte, urmat de Emil Nestor, 134 puncte, Silviu Dumitrescu, 86 puncte.
sursa foto: Lucien Hora