Ascultă Radio România Reșița Live

Examenul de rezidenţiat a fost amânat pentru data de 8 decembrie. Programul concursului aici!

Examenul de rezidenţiat a fost amânat pentru data de 8 decembrie, deşi iniţial, ar fi trebuit să aibă loc pe 17 noiembrie!

Articol editat de Daiana Rosca, 5 octombrie 2019, 17:28

Într-o conferinţă de presă susţinută ieri, ministrul Sorina Pintea a spus că pentru organizarea examenului este necesară emiterea a şapte ordine de ministru, dintre care trei comune – Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei şi că soluţia unei Ordonanţe de Urgenţă nu este posibilă. România nu are în prezent un ministru al Educaţiei, postul fiind „vacant”, cei de la guvernare solicitând preşedintelui României Klaus Iohannis să numească unul.

Ministerul Sănătății a întocmit toate actele necesare, dar având în vedere că la Ministerul Educației Naționale nu a fost numit un ministru sau ministru interimar, suntem în imposibilitate de a emite aceste acte normative și prin urmare de a susține acest concurs la data de 17 noiembrie 2019.

„Deși am sperat să nu ajungem în această situație și am sperat că vom avea un ministru al Educației în baza propunerii transmise de doamna Premier la Președintele României, ne vedem nevoiți să luăm o decizie de amânare a concursului pentru binele celor care doresc să se specializeze pentru a-și îngriji și ajuta semenii.

Această situație putea fi evitată dacă omul cu cea mai mare funcție în stat ar fi înțeles sau măcar i-ar fi păsat. Jocurile politice nu trebuie să afecteze Sănătatea.De altfel, Curtea Constitutională a decis că Președintele nu a avut motive să refuze numirile înaintate. Ultimul apel către Președinte a fost făcut de premier chiar ieri. Și astăzi, în ceasul al 12- lea, numirea ministrului Educației ar fi dus la evitarea amânării Concursului. În această situație, care v-am spus că este fără precedent, am gândit un nou calendar pentru desfășurarea concursului”,a scris Sorina Pintea pe pagina de facebook.

Astfel, concursul național se va desfășura în data de 8 decembrie 2019, după cum urmează:

– înscrierea candidaților: 28 octombrie -11 noiembrie 2019;

– transmiterea listelor cu candidaților înscriși de către Direcțiile de Sănătate Publică Județene și a municipiului București Ministerului Sănătății: cel târziu 14 noiembrie 2019;

– centralizarea listelor de către Ministerul Sănătății și defalcarea candidaților pe centre universitare: cel târziu 25 noiembrie 2019;

– afișarea pe site-ul rezidențiat.ms.ro a listelor cu candidații admiși în concurs, pe centre universitare și domenii: 27 noiembrie 2019;

– sesizarea de către candidați a eventualelor erori de redactare: până cel târziu 29 noiembrie 2019;

– afișarea pe site-ul rezidențiat.ms.ro și pe site-urile facultăților de medicină și farmacie a repartizării candidaților pe săli în
funcție de domeniul pentru care s-au înscris: 05 decembrie 2019;

– alegerea posturilor/locurilor de candidați în funcție de punctajul
obținut: 17,18,19 decembrie 2019;

– semnarea contractelor individuale de muncă cu unitățile sanitare: 6-14 ianuarie 2020;

– repartiția pe clinici de pregătire: 14-16 ianuarie 2020.

La fel ca în anii trecuți, Concursul se va desfășura în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.Concursul se va desfășura după aceeași metodologie, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de 4 ore.

Ministerul Sănătății va publica pe site-ul oficial http://www.xn--rezideniat-nyd.ro/, toate amănutele privind numărul locurilor şi posturilor, metodologia și condițiile de participare.

Etichete:
Poziția Ministerului Apărării Naționale cu privire la speculațiile privind retragerea trupelor americane din România și Polonia
Naţional miercuri, 9 aprilie 2025, 06:59

Poziția Ministerului Apărării Naționale cu privire la speculațiile privind retragerea trupelor americane din România și Polonia

Ministerul Apărării Naționale (MApN) aduce clarificări referitoare la informațiile vehiculate recent în spațiul public despre o posibilă...

Poziția Ministerului Apărării Naționale cu privire la speculațiile privind retragerea trupelor americane din România și Polonia
Peste 88% dintre români se tem de știrile false, arată un studiu al Poliției
Naţional marți, 8 aprilie 2025, 07:26

Peste 88% dintre români se tem de știrile false, arată un studiu al Poliției

Educația digitală – singurul „antivirus” eficient împotriva manipulării online Într-o epocă în care informația circulă cu viteza...

Peste 88% dintre români se tem de știrile false, arată un studiu al Poliției
Persoanele care doresc să investească în titluri de stat o pot face până pe 11 aprilie
Naţional duminică, 6 aprilie 2025, 12:13

Persoanele care doresc să investească în titluri de stat o pot face până pe 11 aprilie

Persoanele care doresc să investească în titluri de stat o pot face până pe 11 aprilie. Pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei,...

Persoanele care doresc să investească în titluri de stat o pot face până pe 11 aprilie
ANMAP – O nouă agenție de mediu în urma comasării a două instituții: ANPM și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate
Naţional vineri, 4 aprilie 2025, 17:30

ANMAP – O nouă agenție de mediu în urma comasării a două instituții: ANPM și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate

România face un pas important în direcția eficientizării instituțiilor publice din domeniul protecției mediului. Două structuri importante –...

ANMAP – O nouă agenție de mediu în urma comasării a două instituții: ANPM și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate
Naţional joi, 3 aprilie 2025, 07:26

Acuzat de coruperea alegătorilor, Bogdan Peşchir rămâne în arest

Tribunalul Bucureşti a respins, miercuri, contestaţia depusă de afaceristul Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe...

Acuzat de coruperea alegătorilor, Bogdan Peşchir rămâne în arest
Naţional miercuri, 2 aprilie 2025, 15:07

Anchetă MApN: militari activi ai Armatei Române, mercenari în Congo în timpul concediului de creştere a copilului

O anchetă a MApN a fost deschisă în cazul mai multor militari activi ai Armatei Române, mercenari în Congo în timpul concediului de creştere a...

Anchetă MApN: militari activi ai Armatei Române, mercenari în Congo în timpul concediului de creştere a copilului
Naţional miercuri, 2 aprilie 2025, 11:09

Dosarul Mineriadei din 1990, retrimis în judecată

Lista inculpaților îi include pe Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Sârbu Adrian şi Miron Cozma. Articol...

Dosarul Mineriadei din 1990, retrimis în judecată
Naţional vineri, 28 martie 2025, 07:38

Polițele de asigurare obligatorie a locuinței achiziționate online pot fi achitate și în numerar

Polițele de asigurare obligatorie a locuinței achiziționate online pot fi achitate și în numerar Polițele de asigurare obligatorie a locuinței...

Polițele de asigurare obligatorie a locuinței achiziționate online pot fi achitate și în numerar