De ce ajung investitorii în Buchin şi nu în Caransebeş?
Un grup italian, specializat în fabricarea ambalajelor flexibile din materiale plastice pentru industriile alimentară și farmaceutică va investi 14 milioane de euro într-o nouă unitate de producție în localitatea Buchin, pe DN6, la ieșirea din municipiul Caransebeș.
Articol editat de Valentina Adam, 3 septembrie 2019, 08:54
Prima opțiune a italienilor se pare însă că a fost municipiul Caransebeș. În 2018 aceștia au avut o întrevedere cu reprezentanții administrației locale. Dar facilitățile oferite nu au fost pe placul investitorilor.
Primarul Felix Borcean a declarat că municipiul nu este pregătit.
„Pentru că la Caransebeș nu este chiar așa cum scrie pe acel panou de la intrare. Sunt un foarte mare suporter al oricărei investiții, dar noi nu suntem pregătiți. Nu știu de ce am pus noi acele panouri când le-am pus, pentru că orice firmă vine aici va trebui să facă totul într-un interval de timp foarte mare.
Noi i-am înțeles pe italieni pentru că atunci erau foarte grăbiți la vremea respectivă, voiau în 5-6 luni să înceapă investiția. A trecut un an și jumătate, au ales practic tot Caransebeșul, proximitatea Caransebeșului, că nici o firmă nu vine pentru Buchin, să fie clar! Vine pentru că este exact spațiul dintre o localitate rurală și un centru important.
Buchinul fiind la șosea are apă, gaz, curent, dar noi, în zona investițională TMD, nu avem aceste facilități. Trebuia să le facem noi, știți cum durează toate avizele, lucrările și sunt și costisitoare.
Deci noi trebuie să ne gândim, dacă vrem investitori trebuie să fim pregătiți, să avem aceste facilități. Numai că nu știi la ce să te gândești prima dată, dacă vine un investitor să fac lucrarea respectivă și să fiu pregătit, sau să folosești banii pentru alte necesități, care-i prioritatea?„
Investitorii italienii au cumpărat între timp terenul necesar pentru noua investiţie, iar fabrica va avea pentru început minim 50 de angajaţi.