Ascultă Radio România Reșița Live

10 august: noi proteste în Bucureşti

Articol editat de Radio Resita, 10 august 2019, 16:29 / actualizat: 10 august 2019, 21:16

UPDATE Ora 20.00:

Reporterul RRA, Iulian Olescu, transmite că numărul celor prezenţi la mitingul din Piaţa Victoriei din Bucureşti este greu de estimat: „Aş spune că este vorba de ordinul miilor şi creşte cu fiecare oră de derulare a mitingului. Nu s-au înregistrat evenimente deosebite, însă purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, a precizat că la nivelul filtrelor organizate la intrarea în piaţă a fost oprit un bărbat care avea asupra sa un briceag şi un altul în a cărui posesie a fost găsit un spray lacrimogen şi un cuţit. Aceştia au fost reţinuţi şi conduşi la poliţie.

De asemenea, şase persoane au necesitat îngrijiri medicale în urmă cu ceva vreme, la momentul când era foarte cald, iar două au fost chiar transportate la spital. Vă mai pot spune că cei care protestau în Piaţa Revoluţiei şi care au pornit ulterior în marş, care a vizat inclusiv sediul DIICOT, s-au alăturat cu puţin timp în urmă oamenilor care protestează aici, în Piaţa Victoriei, şi care scandează în continuare lozinci împotriva partidului de guvernământ şi cer demisia guvernului”.

UPDATE: Ora 19:00

Oamenii continuă să sosească pentru a lua parte la protestul care a fost autorizat să se desfăşoare în această seară în Piaţa Victoriei din Capitală. Câteva sute de persoane protestează în zona centrală a pieţei, iar alte câteva sute de persoane se află pe trotuarele de pe latura dinspre Muzeul Antipa, în special la umbră.

Oamenii au scandat lozinci împotriva partidului de guvernământ şi cer demisia guvernului, mulţi fluturând steaguri tricolore.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, a explicat de ce în zona Pieţei Victoria sunt mulţi jandarmi: „Organizatorul acestei manifestaţii a anunţat un număr destul de mare de persoane. Este firesc să avem efective suficiente pentru a putea gestiona tot ce înseamnă măsuri de ordine publică, pe un perimetru destul de mare şi cu un număr foarte mare de persoane. Asta nu înseamnă că acei oameni vor intra în dispozitiv efectiv sau că dispozitivul nostru, ştiu eu, are rolul de a intimida pe cineva. Din contră, sunt măsuri preventive de a asigura protecţia şi siguranţa tuturor”. RRA

UPDATE: Ora 18:00

Jandarmii au împărţit fluturaşi participanţilor la un miting împotriva instituţiei Ministerului de Interne, pentru a-i îndemna la o manifestare paşnică şi a sancţiona orice încercare de deturnare a mesajului din partea altor manifestanţi. De asemenea, în aceşti fluturaşi li se recomandă celor care vin cu copiii să îi protejeze şi să îi ferească de zonele aglomerate.

……………………………………………………………………………………….

Câteva sute de oameni s-au adunaţ sâmbătă după-amiază, în Piaţa Victoriei din Capitală, în faţa Guvernului, reeditând protestul diasporei de anul trecut, care a avut loc la aceeaşi dată.

Oamenii poartă pancarte cu diverse mesaje şi steaguri, cer demisia Guvernului, au fluiere şi vuvuzele. PSD şi Jandarmeria sunt ţinta altor scandări ale protestatarilor.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Georgian Enache, a explicat că prezenţa autospecialelor parcate în zonă este justificată de numărul mare de participanţi anunţaţi şi că rolul lor este să protejeze manifestanţii. El a adăugat că nu au fost aduse maşini cu tunuri cu apă. Precizările au fost făcute în contextul în care în mediul online au fost difuzate astfel de informaţii.

‘Demisia Teodorovici, Daea’, ‘Fără penali în funcţii publice’, ‘Corupţia ucide’, ‘România nu e a voastră! Plecaţi la căpşuni sau la puşcărie’ – sunt mesajele afişate în piaţă.

Au fost aprinse candele în memoria fetelor dispărute la Caracal, dar şi a celor care au murit la Colectiv.

Reprezentanţi ai Poliţiei Locale împart oamenilor sticle cu apă. Manifestanţii au început să se adune în Piaţa Victoriei de la orele prânzului.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Georgian Enache, a anunţat sâmbătă că în Piaţa Victoriei au fost instalate dispozitivele de protecţie, în mod gradual, urmând să intre şi efective de jandarmi, patrule de dialog. Acesta a făcut un apel ca participanţii la miting să nu poarte asupra lor bagaje voluminoase. Georgian Enache a reiterat disponibilitatea Jandarmeriei pentru ‘o comunicare deschisă şi transparentă cu participanţii şi cu organizatorii’.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei, manifestaţia este organizată de Tomescu Tommy Joul în calitate de reprezentant al Grupului de Acţiune Civică Diaspora pentru România. Cererea a fost aprobată pentru aproximativ 250.000 de persoane.

Jandarmeria Capitalei susţine că organizatorii au comunicat faptul că protestul din Piaţa Victoriei începe la ora 14,00 şi se desfăşoară până la ora 22,15.

Pe paginile de socializare au fost create mai multe evenimente dedicate protestului, inclusiv o adunare publică la sediul Ministerului Afacerilor Interne din Piaţa Revoluţiei. Vor avea loc şi marşuri pe arterele din centrul Capitalei. AGERPRES

În urmă cu un an, 100 de mii de oameni, români din ţară şi din diaspora, au protestat în Piaţa Victoriei faţă de Guvern, iar jandarmii au intervenit atunci cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă.

Etichete:
Trafic feroviar afectat de condițiile meteo nefavorabile
Naţional joi, 21 noiembrie 2024, 09:40

Trafic feroviar afectat de condițiile meteo nefavorabile

Trafic feroviar afectat de condițiile meteo nefavorabile. Probleme au fost raportate pe raza regionalelor Iași, Brașov și București. Compania...

Trafic feroviar afectat de condițiile meteo nefavorabile
Aproape 22.600 de deţinuţi au drept de vot la primul tur al alegerilor prezidenţiale
Naţional joi, 21 noiembrie 2024, 09:26

Aproape 22.600 de deţinuţi au drept de vot la primul tur al alegerilor prezidenţiale

Aproape 22.600 de deţinuţi au drept de vot la primul tur al alegerilor prezidenţiale. Datele au fost transmise de Administraţia Naţională a...

Aproape 22.600 de deţinuţi au drept de vot la primul tur al alegerilor prezidenţiale
Trenul electric inaugurat miercuri, nu a mai funcționat joi. Cursa a fost anulată
Naţional joi, 21 noiembrie 2024, 08:27

Trenul electric inaugurat miercuri, nu a mai funcționat joi. Cursa a fost anulată

Trenul electric inaugurat miercuri, nu a mai funcționat joi. Cursa a fost anulată. Primul tren electric nou din România, model Coradia Stream,...

Trenul electric inaugurat miercuri, nu a mai funcționat joi. Cursa a fost anulată
Protest al Federaţiei Sindicatelor Energetica împotriva noii Legi a pensiilor
Naţional miercuri, 20 noiembrie 2024, 10:36

Protest al Federaţiei Sindicatelor Energetica împotriva noii Legi a pensiilor

Protest al Federaţiei Sindicatelor Energetica împotriva noii Legi a pensiilor. Protestatarii cer revenirea la reglementările anterioare....

Protest al Federaţiei Sindicatelor Energetica împotriva noii Legi a pensiilor
Naţional miercuri, 20 noiembrie 2024, 09:19

Noua funcționalitate a site-ului prezenta.roaep.ro pentru alegerile prezidențiale

Noua funcționalitate a site-ului prezenta.roaep.ro pentru alegerile prezidențiale din 2024 În contextul alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie...

Noua funcționalitate a site-ului prezenta.roaep.ro pentru alegerile prezidențiale
Naţional miercuri, 20 noiembrie 2024, 06:26

Primul tren electric va fi pus miercuri în circulaţie, pe ruta Bucureşti-Braşov

Primul tren electric va fi pus miercuri în circulaţie, pe ruta Bucureşti-Braşov, a anunțat preşedintele Autorităţii pentru Reformă...

Primul tren electric va fi pus miercuri în circulaţie, pe ruta Bucureşti-Braşov
Naţional marți, 19 noiembrie 2024, 09:57

Gala UZPR – au fost decernate premiile pentru ‘Excelenţă în jurnalism’

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a premiat, luni seara, ‘Excelenţa în jurnalism’, în cadrul unei gale organizate la...

Gala UZPR – au fost decernate premiile pentru ‘Excelenţă în jurnalism’
Naţional marți, 19 noiembrie 2024, 07:52

Primul serviciu naţional de plăţi instant cu mobilul a fost lansat

Primul serviciu naţional de plăţi instant cu mobilul a fost lansat. Pană în acest moment, doar trei bănci au fost incluse. Primul serviciu...

Primul serviciu naţional de plăţi instant cu mobilul a fost lansat