Măsuri de reformare a serviciului de urgenţă 112
Secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat a anunţat miercuri seară paisprezece măsuri de reformare a serviciului de urgenţă 112.
Articol editat de Valentina Adam, 8 august 2019, 07:27
Într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria, el a precizat că zece dintre măsuri vor fi aplicate în cel mult douăsprezece luni, iar alte patru sunt pe termen mediu şi lung. Pe termen scurt trebuie să fie îmbunătăţită legislaţia, iar în acest sens este propus proiectul unei ordonanţe de urgenţă care se referă şi la cartelele PrePay, a explicat Raed Arafat.
Raed Arafat: A fost făcută o analiză pe primele şase luni ale acestui an. Din cele 47,70% apeluri non-urgente – 52,86% au fost abuzive, iar 81% din cele abuzive au fost realizate de pe cartele PrePay. În ordonanţă, referirea la cartelele PrePay este doar în contextul apelării numărului 112. Atunci, furnizorul de telefonie mobilă divulgă datele proprietarului cartelei PrePay.
Alte măsuri care urmează să fie adoptate pe termen scurt sunt testarea şi operaţionalizarea sistemului de tip AML – Advance Mobil Location – reconfigurarea infrastructurii de către operatorii de telefonie mobilă şi promovarea aplicaţiei Apel 112, dezvoltată de către STS. Pe termen mediu şi lung se va urmări formarea de specialişti în sistemul 112 şi înmulţirea centrelor din ţară pentru pregătirea acestora.