Mamografii gratuite pentru toate femeile din vestul ţării!
Spitalul Municipal din Timişoara continuă campania de screening prin mamografie pentru angajatele unităţii medicale şi nu numai.
Articol editat de Daiana Rosca, 6 august 2019, 14:00
În total, în Spitalul Municipal din Timişoara sunt 1.783 de femei angajate. Dintre acestea, 983 au vârsta trecută de 40 de ani iar o astfel de investigaţie este mai mult decât necesară. Însă, nu doar angajatele unitaţii medicale beneficiază de anazile gratuite. Reprezentanţii spitalului le aşteaptă la investigaţii pe toate femeile din vestul ţării care doresc să îşi facă o mamografie, în mod gratuit în baza unei trimiteri de la medicul de familie sustine managerul spitalului, Olimpia Oprea.
Mamografia poate depista o tumoră cu 2 ani înainte ca aceasta să devină palpabilă. Multe femei se tem de mamografie, pentru ca este o investigaţie usor dureroasă. Este însă bine să lăsaţi deoparte frica, pentru că suferinţa provocată de cancer este mai mare decât disconfortul din timpul mamografiei.
Există însă şi cazuri când mamografia se impune şi înainte de vârsta de 40 de ani. De obicei, se mai recomandă mamografia în jurul vârstei de 35 de ani, acolo unde s-a determinat deja existenţa factorului de risc.