Reşiţa Film Festival: Cinefilii se pot bucura de producţii româneşti în aer liber
Primăria şi Consiliul Local Reşiţa, Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeş şi Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România – U.A.R.F organizează în perioada 7-11 august „Reşiţa Film Festival”.
Articol editat de Mirabela Afronie, 7 august 2019, 05:22 / actualizat: 7 august 2019, 6:49
Timp de cinci zile, vor fi difuzate în aer liber filme româneşti consacrate dar şi de actualitate, potrivite pentru toate gusturile. Evenimentul este realizat cu sprijinul Institutului Cultural Roman, Arhiva Nationala de Filme, DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie și Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual si ALEXANDRION.
La deschiderea festivalului, în data de 7 august, ora 21:00 va fi proiectat filmul “Lotus” cu participarea marelui regizor Ioan Cărmăzan – Preşedinte U.A.R.F.
Programul “Reşiţa Film Festival”:
1. Miercuri, 7 august, 21:00 – Deschiderea oficială urmată de „ Lotus” în regia lui Ioan Cărmăzan, 2004;
2. Joi, 8 august, 21:00 – „Supravieţuitorul” în regia lui Sergiu Nicolaescu, 2008;
3. Vineri, 9 august, 21:00 – „Înghiţitorul de săbii” în regia lui Alexa Visarion, 1981;
4. Sâmbătă, 10 august, 21:00 – „Pup-o mă!” în regia Cameliei Popa, 2018;
5. Duminică, 11 august, 21:00 – „Bădăranii” în regia lui Sică Alexandrescu, 1960;