Jandarmii cărăşeni sunt în misiune de Sf Ilie
Începând de astăzi şi până duminică, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin vor fi angrenate în executarea misiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice în localităţile Oraviţa şi Bocşa, unde se vor desfăşura activităţi cultural-artistice cu prilejul sărbătoririi „Zilele oraşului”.
Articol editat de Sebastian Dragomir, 19 iulie 2019, 10:55
Purtătorul de cuvânt al instituţiei, plutonier adjutant Marius Săndulescu, spune că jandarmii vor fi în misiune şi în localităţile Bocşa la sărbătorirea Hramului mănăstirii „Sf. Ilie“, la Schitul Semenic cu ocazia Hramului „Sf. Prooroc Ilie” şi la catedrala episcopală din Caransebeş cu ocazia praznicului „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanu“.
Cu ocazia sărbătorilor câmpeneşti, jandarmii vor veghea la ordinea şi liniştea publică în localităţile Pârvova, Luncaviţa, Băuţar şi Mehadia în vederea asigurarării unui climat cât mai plăcut pentru locuitorii participanţi din comunităţile mai sus amintite.
Jandarmii sfătuiesc oamenii ca în această perioadă să respecte prevederile legilor în vigoare şi să manifeste un comportament decent. Cetăţenii pot solicita sprijinul lucrătorilor inspectoratului, deoarece aceştia vor fi mereu prezenţi alături de ei pentru rezolvarea promptă a solicitărilor.