Ascultă Radio România Reșița Live

FC Viitorul a câştigat Supercupa României la fotbal

Echipa de fotbal FC Viitorul a câştigat în premieră Supercupa României după ce a învins-o pe campioana en titre CFR Cluj cu 1-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti.

FC Viitorul îşi completează astfel palmaresul după titlul de campioană, Cupa României şi cu cel de-al treilea trofeu naţional, Supercupa României. Aceasta a fost a doua partidă în care formaţia din Ovidiu a jucat cu Supercupa României pe masă, dar în 2017 a pierdut în faţa echipei FC Voluntari cu 0-1.

Fără Ianis Hagi, protejat de tatăl său în perspectiva unui transfer în străinătate, FC Viitorul a început mai bine meciul, punând presiune constantă pe apărarea adversă, însă prima ocazie a aparţinut formaţiei CFR Cluj. În minutul 10, Itu a primit o minge la marginea careului lateral dreapta şi a şutat puternic, însă mingea a trecut pe lângă poartă. Imediat a venit şi replica echipei FC Viitorul, însă Houri a trimis mult peste poarta apărată de Arlauskis în minutul 11.

Artean şi-a încercat şi el şansa (minutul 22) după o recuperare la aproximativ 25 de metri, dar mingea a trecut la un metru de poarta formaţiei ardelene.

În minutu 32, Costache şutează peste poartă de la aproximativ 16 metri după o pasă scurtă a lui Omrani, la fel ca şi Itu în minutul 35.

Cea mai mare ocazie a primei reprize a venit în minutul 39 şi i-a aparţinut lui Omrani, care a trimis foarte puţin pe lângă poartă după o centrarea a lui Deac. Până la pauză CFR a mai ratat o dublă ocazie, şutul lui Djokovic de la 30 de metri fiind respins în lateral de Tordai, portarul parând imediat şi şutul lui Omrani din 7 metri lateral dreapta.

După pauză, FC Viitorul a solicitat o lovitură de la unsprezece metri în minutul 50, când în urma unui corner Bordeianu a ratat degajarea, iar mingea l-a lovit în mână. Centralul Sebastian Colţescu nu a acordat însă penalty şi chiar i-a arătat lui Iancu un cartonaş galben pentru proteste.

Câteva minute mai târziu, acelaşi Gabriel Iancu a semnat prima mare ocazie a formaţiei sale în repriza secundă după ce şutul său de la 19 metri dintr-o lovitură liberă a trecut aproape de vinclul porţii lui Arlauskis.

Mintul 62 a adus o nouă ocazie din lovitură liberă, însă la poarta deţinătoarei Cupei României, Ciprian Deac trimiţând la rândul său mingea pe lângă poartă.

FC Viitorul încearcă mai mult în repriza secundă, dar nici Houri (minutul 74) şi nici Mladen (80) nu reuşesc să deschidă scorul. CFR a dat replica prin Petrila (84), dar şutul acestuia a fost respins peste poartă din 4 metri de Ţîru.

Golul victoriei a venit în minutul 86 al partidei, când Artean a recuperat o minge respinsă de Vinicius şi a şutat imparabil cu exteriorul de la aproximativ 28 de metri.

Articol editat de Alin Datcu, 6 iulie 2019, 23:45

Meciul putea ajunge la loviturile de departajare, dar bara s-a opus la şutul lui Deac din minutul 90+3.

CFR Cluj – FC Viitorul 1-0 (0-0)
A marcat: Artean (86′)
Ploieşti, Stadion „Ilie Oană”: 7.902 spectatori
Supercupa României

CFR Cluj: 87. Giedrius Arlauskis – 77. Andrei Peteleu, 55. Paulo Vinicius, 30. Andrei Mureşan, 45. Mario Camora (căpitan) – 37. Mihai Bordeianu, 8. Damjan Djokovic, 94. Cătălin Itu (19. Emmanuel Culio 46′) – 10. Ciprian Deac, 9. Abdel Omrani (20. George Ţucudean 76′), 18. Valentin Costache (62. Claudiu Petrila 70′). Antrenor:Dan Petrescu.
Rezerve neutilizate: 12. Andrei Vâtcă, 3. Andrei Burcă, 7. Adrian Păun, 16. Mateo Susic.

FC Viitorul: 1. Arpad Tordai – 5. Sebastian Mladen, 15. Bogdan Ţîru (căpitan), 21. Paul Iacob, 6. Bradley De Nooijer (4. Kuipers Bas 72′)- 19. Lyes Houri, 18. Andrei Artean, 11. Ionuţ Vînă – 28. Alexandru Măţan – 9. Gabriel Iancu (30. Andreias Calcan 61′), 99. George Ganea (26. Marius Leca 72′). Antrenor: Gheorghe Hagi.
Rezerve neutilizate: 12. ValentinCojocaru, 20. Andrei Tîrcoveanu, 77. Vlad Achim, 80. Alexi Pitu.

Arbitru: Sebastian Colţescu (Craiova); asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Daniel Mitruţi (Craiova); arbitru de rezervă: George Găman (Craiova).
Observator: Aron Huzu.
Cartonaşe galbene: Omrani (12), Djokovic (28) / Iacob (41), Iancu (50)
AGERPRES

Etichete:
[AUDIO-FOTO] Laura Rus – fotbal, iubire și pasiune
Fotbal vineri, 9 decembrie 2022, 17:14

[AUDIO-FOTO] Laura Rus – fotbal, iubire și pasiune

În ediția de astăzi a emisiunii România de nota 10 vă propun o întâlnire pe terenul de fotbal cu un număr 9 de nota 10, cu golghetera...

[AUDIO-FOTO] Laura Rus – fotbal, iubire și pasiune
CM Qatar: Buturuga marocană a răsturnat carul spaniol!
Fotbal marți, 6 decembrie 2022, 23:22

CM Qatar: Buturuga marocană a răsturnat carul spaniol!

Ultima zi a optimilor Cupei Mondiale de fotbal a adus prima surpriză din această fază a competiţiei: selecţionata Marocului a eliminat Spania la...

CM Qatar: Buturuga marocană a răsturnat carul spaniol!
CM Qatar: Franţa şi Anglia se vor înfrunta în sferturi
Fotbal duminică, 4 decembrie 2022, 23:12

CM Qatar: Franţa şi Anglia se vor înfrunta în sferturi

N-au fost surprize nici în cea de-a doua zi a Cupei Mondiale din Qatar. Selecţionata Franţei, campioana mondială în exerciţiu, n-a avut nicio...

CM Qatar: Franţa şi Anglia se vor înfrunta în sferturi
Cupa Mondială: Coreea de Sud şi Elveţia, ultimele calificate în optimi
Fotbal vineri, 2 decembrie 2022, 23:44

Cupa Mondială: Coreea de Sud şi Elveţia, ultimele calificate în optimi

Selecţionata Portugaliei a fost învinsă de formaţia Coreei de Sud cu scorul de 2-1, la Cupa Mondială de fotbal din Qatar. Lusitanii – care...

Cupa Mondială: Coreea de Sud şi Elveţia, ultimele calificate în optimi
Fotbal joi, 1 decembrie 2022, 23:39

Nebunie la Mondial! Germania pleacă acasă, Japonia câştigă grupa E în faţa Spaniei

Meciuri nebune, în grupa E a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar! Obligată să câştige în faţa Costa Ricăi pentru a mai spera la calificare,...

Nebunie la Mondial! Germania pleacă acasă, Japonia câştigă grupa E în faţa Spaniei
Fotbal joi, 1 decembrie 2022, 20:30

Cupa Mondială, grupa F: Maroc şi Croţia s-au calificat în optimi

Selecţionatele Croaţiei şi Belgiei au terminat la egalitate, 0-0, în ultima etapă a întrecerii din grupa F a Cupei Mondiale. Rezultatul care...

Cupa Mondială, grupa F: Maroc şi Croţia s-au calificat în optimi
Fotbal miercuri, 30 noiembrie 2022, 23:41

CM Qatar, grupa C: Argentina învinge Polonia, dar ambele echipe se califică în optimi

Argentina s-a calificat în optimile Mondialului din Qatar, după o victorie obţinută uşor în faţa Poloniei. Sud-americanii au dominat...

CM Qatar, grupa C: Argentina învinge Polonia, dar ambele echipe se califică în optimi
Fotbal miercuri, 30 noiembrie 2022, 19:56

Cupa Mondială: Franţa pierde, dar merge mai departe. Australia, a doua echipă calificată din grupa D

Deja calificată în optimi, Franţa a abordat jocul contra Tunisiei cu jucători mai puţin folosiţi în primele două meciuri din grupă....

Cupa Mondială: Franţa pierde, dar merge mai departe. Australia, a doua echipă calificată din grupa D