PNL conduce în alegerile europarlamentare, potrivit datelor parţiale
PNL conduce în alegerile europarlamentare de ieri cu 26,96 %, urmat de PSD 23,60% şi de Alianţa 2020 USR – PLUS 20,91%, anunţă Biroul Electoral Central, după numărarea voturilor din 95% dintre secţiile de votare.
Articol editat de Daiana Rosca, 27 mai 2019, 10:11
Pe locurile următoare se situează PRO România – 6,64%, UDMR – 5,56 %, PMP – 5,62% şi ALDE – 4,26 %. Prezenţa la urne a fost una record, 49,02% dintre alegători au votat la alegerile europarlamentare. La referendumul pentru justiţie, prezenţa a fost de 41,28 %, fiind depăşit astfel, pragul necesar pentru validarea scrutinului.
Conform statisticilor cei mai mulţi dintre votanţi au fost din segmentul de vârstă 45-64, urmaţi de cei care au trecut de pragul de 65 de ani dar nici tinerii nu au lipsit şi ei au ieşit într-un număr mare la vot.
Prezenţa la vot în Caraş-Severin a fost ieri de 44,76%. Potrivit Biroului Electoral Central, dintr-un total de 266.730 de cărăşeni cu drept de vot 119.412 s-au prezentat la urne până la închiderea secţiilor. În clasamentul pe ţară, judeţul Caraş Severin se situează pe locul 29. În Timis prezenţa a fost 53, 01%, iar în Arad 47,81%. Rezultatele finale vor fi publicate miercuri.
La nivelul Uniunii Europene, prezenţa la europarlamentare este cea mai mare din ultimii 20 de ani, de peste 51%, dacă sunt exceptate datele din Marea Britanie. Potrivit proiecţiilor date publicităţii la Bruxelles grupurile parlamentare ale popularilor şi social-democraţilor rămân însă cele mai mari, dar pierd majoritatea deţinută în legislativul de la Strasbourg, care este mai fragmentat decât oricând, conform datelor înregistrate.