Secţia de Neurologie a Spitalului Municipal Caransebeş a îmbrăcat haine noi!
Datorită medicului Ana Mationi, secția de Neurologie a spitalului din Caransebeș a fost reabilitată în proporție de peste 70 la sută și oferă acum condiții decente pacienților. Graţie acestui medic cu suflet mare care a avut o contribuţie importantă din punct de vedere financiar, s-au renovat saloane, băile pentru personal și pacienți, oficiul cu cele două săli, camera de gardă, coridorul și holul de la intrare, iar fosta magazie a fost recompartimentată în 3 noi spații (vestiar, magazie, cabinet asistentă șefă).
Articol editat de Daiana Rosca, 17 aprilie 2019, 13:04 / actualizat: 18 aprilie 2019, 8:27
„Doamna doctor Mationi merită cele mai multe laude, o felicit, este de apreciat implicarea dumneaei, a bisericii, indiferent de religie, și a altor persoane private. Dar este un caz destul de singular în peisajul acesta al spitalului, cu atât mai mult merită evidențiat. Exemplul doamnei Mationi ar trebui urmat de cât mai multe persoane, de ce nu și din spital”, a declarat primarul Felix Borcean.
Valoarea acestor lucrări depăşesc 40 de mii de lei. Investiţiile vor continua şi în perioada următoare.
La evenimentul de inaugurare al lucrărilor au mai fost prezenţi viceprimarul Marius Isac, consilierii locali Maria Ponețchi și Florin Bogdea, consilierul județean Ioan Cojocariu, directorul medical Bhupinder Singh, dar și numeroși medici și asistente din Spitalul Municipal de Urgență.
Sursă foto: Primaria Caransebeş