România – membră NATO de 15 ani
Ziua NATO este sărbătorită astăzi în România, pentru a marca momentul în care ţara noastră a aderat în mod oficial la Alianţă.
Articol editat de Radio Resita, 7 aprilie 2019, 10:35
La 29 martie 2004, au fost depuse instrumentele de ratificare la Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, statul depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. Se împlinesc, anul acesta, 15 ani de când România este membră a NATO, dar şi 70 de ani de la înfiinţarea Alianţei.
Cu acest prilej, are loc un ceremonial militar, după care, până la ora 17:00, se deschid pentru public porţile Ministerului Apărării Naţionale din Bucureşti.
Deseară, de la ora 19:30, militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” se vor retrage cu torţe pe traseul Cercul Militar Naţional – Palatul Cotroceni până la sediul Brigăzii, situat pe Bulevardul General Vasile Milea din Capitală. RRA