Drumul judeţean 693 interconectat la A1
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Consiliul Județean Timiș au semnat astăzi, 5 martie 2019, la sediul CJT, contractul de finanțare pentru modernizarea drumului judeţean DJ 693 pentru interconectare la A1 (AR) și pod peste Mureș la Pecica, Judeţul Arad.
Articol editat de Caruntu Marius, 5 martie 2019, 15:55
Proiectul, care are ca beneficiar Consiliul Județean Timiș, prevede modernizarea mai multor tronsoane de drumuri județene, pe ruta localităților Cărpiniș – Biled – Bărăteaz – Gelu, până la limita cu județul Arad. Sunt lucrări în valoare totală de peste 16 milioane de euro. În urma investiției, vor rezulta peste 37 de kilometri de drum județean modernizat, conectat la rețeaua transeuropeană de transport.
Proiectul vine în completarea altuia deja contractat prin POR 2014-2020, care are ca beneficiar Consiliul Județean Arad, și anume modernizarea DJ 709E, pe ruta Sânpetru German – limita cu județul Timiș, care cuprinde inclusiv construirea unui pod peste râul Mureș.
Prin implementarea celor două proiecte și modernizarea infrastructurii rutiere se asigură conexiunea cu autostrada A1 în județul Arad, prin intermediul DJ 709.
Semnatarii contractuluiau fost Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, și domnul Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest – Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest.
“Este un drum în parteneriat cu județul Arad. Împreună vor lega toată zona de Nord și de Est a județului cu autostrada, este o descărcare foarte bună la Pecica. Practic, locuitorii din zona până spre Sânnicolau Mare pot să vină pe această rută, să urce pe autostră la Pecica fără să fie nevoiți să treacă neapărat granița în Ungaria. Cu atât mai mult cu cât infrastructura care va fi reabilitată se află într-o situație destul de precară, practic va fi o soluție extraordinară pentru locuitorii din zonă și, evident, pentru cine dorește să se coboare de pe autostradă către acea zonă a județului”, a declarat directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim.
(Marius Căruntu)