Prea Sfinţia Sa Lucian, episcopul Caransebeşului, s-a aflat azi la Surducu Mare
Credincioşii din satul Surducu Mare, judeţul Caraş-Severin nu au de câteva luni preot paroh şi de aceea Preasfinţitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului a mers în această duminică pentru a fi alături de ei. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie şi le-a vorbit despre pericopa evanghelică din duminica lăsatului sec de carne.
Articol editat de Radio Resita, 3 martie 2019, 13:09
Parohia Surducu Mare se află la aproximativ 40 de km de municipiul reşedinţă de judeţ şi aici sunt aproximativ 70 de familii cu peste 230 de credincioşi. Au venit la sfânta biserică în număr mare pentru a se bucura duhovniceşte la Sfânta Liturghie arhierească, deoarece Părintele Episcop a ales această zi ca să-i cerceteze.
În 3 decembrie 2017 Preasfinţitul Părinte Lucian a sfinţit biserica parohială cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” întrucât au fost efectuate lucrări atât la interior, cât şi la exterior.
(Ada Botezan)