[AUDIO] Criză de poliţişti în Caraş-Severin
Articol editat de Gerhard Chwoika, 18 ianuarie 2014, 12:22 / actualizat: 18 ianuarie 2014, 20:30
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin se confruntă cu deficit de personal. În judeţ există posturi de poliţie unde lucrează doar un singur poliţist. De asemenea, inspectoratul funcţionează cu 89% din personalul necesar desfăşurării activităţii, a precizat şeful IPJ Caraş-Severin, Grigore Stolojescu.
Acesta a mai declarat că a făcut solicitări către Ministerul Afacerilor Interne, ca din academiile de poliţie să fie suplimentat personalul judeţului. În plus au fost realizate transferuri de personal şi din alte structuri cum ar fi poliţia de frontieră sau lucrători ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.