Plăcuţe de înmatriculare ale autovehiculelor cu emoji
Un stat australian va începe să ofere posesorilor de maşini posibilitatea de a-şi personaliza plăcuţele de înmatriculare ale autovehiculelor cu emoji – o iniţiativă în premieră mondială, potrivit DPA.
Articol editat de Valentina Adam, 20 februarie 2019, 11:51
Posesorii de autovehicule din Queensland (nord-est) vor putea beneficia de această opţiune începând de la 1 martie, a indicat miercuri Personalised Plates Queensland (PPQ).
Iniţial, aceştia vor putea alege doar dintre cinci tipuri de emoji – o faţă zâmbitoare, una care râde, una care face cu ochiul, una cu ochelari de soare şi una cu ochi în formă inimă. Chiar dacă vor apărea pe plăcuţele oficiale, emoji-urile vor fi avea un rol exclusiv decorativ, fără a figura pe documentele maşinii.
Plăcuţele alb-negru vor conţine o combinaţie de trei litere, două numere şi unul dintre cele cinci emoji. Costul unor plăcuţele de înmatriculare personalizate cu emoji va fi de 475 dolari australieni (340 de dolari americani)