[FOTO-AUDIO] In memoriam: Iosif Sava: „Unele răspunsuri le găsim abia după o jumătate de veac de căutări. Valoarea răbdării”

Motto:”Unele răspunsuri le găsim abia după o jumătate de veac de căutări. Valoarea răbdării”.Iosif Sava

Articol editat de Radio Resita, 18 august 2021, 18:01 / actualizat: 19 august 2021, 6:39

„Mai mult decât de Dumnezeu mă tem de absenţa lui Dumnezeu’’ – spunea Octavian Paler, prin oglinda acestei ziceri să nu sacrificăm memoria zilei fără a ne reaminti de Iosif Sava, omul și artistul care a marcat secolul XX.

Seratele Muzicale TV realizate de Iosif Sava la TVR rivalizau cu emisiunile lui Leonard Bernstein de la televiziunea americană.

Astăzi, celebrăm o personalitate culturală inegalabilă şi un brand de onoare al Televiziunii Române: marele muzicolog, realizator al unui număr impresionant de emisiuni radio-TV, desăvârşitul coleg şi prieten, IOSIF SAVA.

Iosif Sava, pe numele său Iosif Segal, a văzut lumina zilei pe 15 februarie 1933, în  Iași într -o familie evreiască în care se făcea muzică de peste trei secole și a plecat pe 18 august 1998, în București.  A rămas în memoria colectivă ca muzicolog român, realizator de emisiuni radio și de televiziune.

Tatăl său a fost multă vreme violonist la Filarmonica din Iași. Bunicul său, care a fost unul din colaboratorii lui Gavriil Musicescu, a condus corul Mitropoliei din Iași. Străbunicul său a fost printre primii absolvenți ai Conservatorului înființat de Al.I. Cuza.

“Tata a sădit în mine un imens respect faţă de istoria locurilor. Avea un înnăscut talent de povestitor. Mi-amintesc despre Ştefan cel Mare mai mult din cele auzite de la tata decât din orice pagini am citit după aceea… Mi-a dăruit o credinţă de unică dimensiune în valoare, în tradiţie. M-a îndreptat spre Liceul Naţional, temelia construcţiei mele intelectuale. Tata, dascălul meu, mă întreba zilnic: „Câte cărţi ai citit azi? Câte game ai făcut?”. E mai bine de jumătate de veac de când caut să răspund la aceste întrebări”.

Studiile şi le-a început la Iași, întâi la Conservatorul Municipal (1944-1945), Academia de muzică George Enescu (1945-1947), Institutul de Artă (1947-1949) și Liceul de Artă (1949-1951), apoi la Conservatorul Ciprian Porumbescu din București (1962-1966) cu Constantin Constantinescu (teorie și solfegiu), Achim Stoia (armonie, contrapunct, forme muzicale), George Pascu (istoria muzicii, muzică de cameră) etc. Între 1951 și 1955 a urmat și Facultatea de Filozofie de la Universitatea din București, fiind licențiat în 1955. Profesia sa de bază era cea de clavecinist și pianist, pe care a exercitat-o din 1974 până în 1987, în cadrul multor formații de muzică de cameră, între care Ars Rediviva, Quodlibet Musicum și Consortium Violae, precum și ca partener de muzică de cameră al multor soliști români de marcă. Turnee artistice în Bulgaria, Germania, Italia, Țările de Jos, Spania, Elveția, Cuba și U.R.S.S. A dat și concerte de orgă.

În afară de interpretarea muzicii, a fost pasionat și de comentarea fenomenului muzical. Din 1949 până în 1951 a fost colaborator al ziarului „Opinia” din Iași.

În 1951 și-a început activitatea de editor muzical la Radiodifuziunea Română. Din 1972 a realizat aici radioprogramul săptămânal „Invitațiile Eutherpei”. În paralel, a realizat și emisiunile „Cronica muzicală” și „Viața muzicală în actualitate”.

În 1980 a început activitatea la televiziune, pe programul 2 al TVR, realizând săptămânal emisiunea „Serata muzicală TV”, emisiune ce a fost scoasă din grila de programe în 1985. În 1990 Iosif Sava a reluat emisiunea, pe care a realizat-o ca pe un forum de discuție cu cei mai reprezentativi oameni de cultură români, gravitând în jurul muzicii, dar cu trimiteri la politica culturală și la problemele contemporaneității.

 Ciclul de emisiuni a fost înterupt brutal în mai 1998, când Iosif Sava a fost îndepărtat, prin pensionare intempestivă, din televiziunea Română, cu care avusese o îndelungată colaborare: în perioada 1990-1993, Iosif Sava a fost redactor-șef al Departamentului de Muzică din TVR, iar din 1993 până în 1998 redactor-șef al redacției culturale TVR.

În anul 1997 fusese chiar numit director interimar al Departamentului Viața Spirituală, Cultură și Educație din TVR. Soția sa, Marghit Sava, își amintea de sfârșitul activității la TVR:

“În ziua în care a împlinit 65 de ani, domnul Stere Gulea, directorul TVR de atunci, s-a debarasat de el ca de–o mănușă veche. Fără nimic, niciun cuvânt … Iosif Sava … s-a întors, fără a spune vreun cuvânt, și a plecat. Avea amărăciune în suflet. Nu se aștepta la așa ceva”.

A trecut la postul „PRO TV” pentru a continua emisiunea, iar din iunie a încheiat un contract cu postul „Acasă TV”, pentru a realiza o nouă emisiune, numită „Salonul muzical Acasă – Lista lui Sava”.

Despre familia lui Iosif Sava , cu deosebită emoție ne-a făcut mărturisiri de suflet, Marina Constantinescu, distinsă personalitate a elitei culturale românești:

Aș spune că întâlnirea cu Radioul și cu televiziunea înseamnă marea mea întâlnire cu Iosif Sava

Vă mulțumim pentru prietenia pe care ne-o împărtășiți! Ascultătorii din Banatul de Munte, în număr foarte mare, vă urmăresc emisiunile la televiziunea națională, ”Nocturnele”. Vestea cu televiziunea a fost determinată de o întâlnire decisivă: aceea cu Iosif Sava.

-Aș spune că întâlnirea cu Radioul și cu televiziunea înseamnă marea mea întâlnire cu Iosif Sava, căruia îi port și-am să-i port până la capăt recunoștință, dragoste, prețuire. Am fost prieteni, sunt prietenă cu fiul său, cu soția lui. E o relație de suflet, după ce a fost una profesională. L-am cunoscut când eram studentă, înainte de 1989 și-am făcut trafic trafic la Radio pentru că nu prea aveam talent pedagogic… Cei din categoria mea, studenți buni, dar fără talent pedagogic făceam practica la Institutul ”Călinescu”, la Institutul de Folclor, lucru pe care noi ne bucura foarte mult. În 1987 s-au scos două locuri la Radio și am optat imediat pentru unul din ele, un loc care ne farmecă pe toți, de când eram copii, generaia mea și nu numai, pentru că am crescut cu Teatrul radiofonic, cu Matinalul și cu alte emisiuni făcute de profesioniști, inclusiv cu emisiunea lui Iosif Sava. Am pornit de la zero: am învățat să tai banda, un om formidabil, Răzvan Rădulescu, pe care după 1990 l-am întâlnit la Radio Europa Liberă, care se înființase și la București, cu Neculai Constantin Munteanu și Emil Hurezeanu (și el la butoane), acolo l-am întâlnit pe Iosif Sava, în practică. I-am văzut umbra și am îndrăznit să mă apropii. Eram studentă în anul II, cred. M-a luat de mână și nu mi-a mai dat drumul până s-a prăpădit. Am făcut împreună un tur al Radioului, am mers la fonotecă, am învățat de la el că merită să înduri multe pentru calitate și pentru oameni care știi că te urmăresc. Știu și azi marea durere pe care a avut-o pentru modul în care a fost pensionat. Și astăzi spun că această poveste l-a costat viața, pentru că locul lui de suflet a fost Radioul, habitatul în care a crescut și ne-a crescut.

Mi-ați spus, distinsă doamnă, despre prețuirea pe care i-o purtați regretatului Iosif Sava. S-a prăpădit de curând și soția domniei sale și mi s-a părut prea multă tăcere în jurul acestui eveniment. Ați cunoscut-o?

– Nu știu să apreciez lucrul acesta pentru că e o discuție foarte subiectivă și nu vreau să mă adâncesc foarte mult în ea pentru că este ca și familia mea. Imediat după plecarea lui Iosif Sava, relația noastră s-a strâns și mai tare și cu fiul ei, Eduard Sava, cu familia lui de la New York, Marghit Dascălu, de câțiva ani trăia acolo în permanent contact cu toți prietenii de aici și mai avea prieteni chair dacă în ultimul timp au plecat oameni la care a ținut foarte mult: mă gândesc la Elena Zotovicianu ș.a.m.d. A fost foarte atașată de fiu, de nepoată, era la curent cu tot ce se întâmplă aici și la fiecare ediție Enescu venea împreună cu fiul ei în București. Mergeam la concerte, beam must, râdeam, ne puneam la curent cu toate veștile. Am avut o relație continuă și foarte apropiată. Așa cum am scris și în ”România literară”, cred că Marghit Dascălu a fost și o călăuză pentru generații de elevi pe care le-a avut și cărora le-a predat limba română și numai. A fost un director cum se spunea, un manager ”avant la lettre” foarte luminat, care ținea frâiele unei școli din Drumul Taberei într-un mod modern. Am prieteni doctori care i-au fost elevi și cu care Marghit ținea legătura oriunde erau în lume. A fost un însoțitor exemplar pentru Iosif Sava, i-a dat aripi dar și un spirit critic ce-i dădea măsura fiecărui lucru. O știu de când eram studentă și învățasem s-o văd mignionă, tranquillă, tăcută, discretă. La Sala Radio, de pildă, unde Iosif Sava făcea anumite discuții cu publicul duminica și avea o mașină Lada cu care plecau acasă, ea a făcut ca relațiile să se transforme în unele de familie. Am petrecut un Revelion împreună la New York și zile minunate. Pentru mine este o pierdere personală, ca aceea a unuia din familia mea, dar cred că într-un fel și mai grea și mai dureroasă și mai apăsată este plecarea lui Iosif Sava împreună cu Marghit care odihnește acum acolo, lângă el. Ce mă bucură e faptul că Eduard Sava este un colaborator fidel de ani de zile al României Literare, are o rubrică despre arte plastice, ne ține la curent cu tot ce este nou din punct de vedere al expozițiilor din America. Și pentru că el a fost absolvent la ”Dinu Lipatti” (a studiat pianul până în clasa a VIII-a inclusiv, a fost coleg de generație cu regretatul și marele pianist Tudor Dumitrescu, drumurile lor s-au despărțit, el știe muzică impecabil și semnează o cronică de specialitate într-un mare spațiu cultural din Anglia.

Pentru oamenii care vor să vadă partea aceasta de Românie frumoasă, ei sunt întotdeauna prezenți.

– În primul rând o vedem noi, o trăim și vorbim despre ea, ne îmbogățește, ne face altfel, ne ține împreună. Spunea Dan Grigore la ceremonia din 23 septembrie: ”O să ne fie dor de Marghit pentru că ea ținea foarte mult să fim împreună”.

Vă mulțumesc pentru altruism, pentru starea pe care ne-o dați, pentru emisiuni, pentru faptul că existați, doamnă Marina Constantinescu!

– Radioul are oameni minunați, foarte dăruiți, extrem de modești, care-și fac profesiunea exemplar, modele pentru noi în felul în care-și pregătesc fiecare emisiune, conștienți fiind că microfonul nu iartă, e mult mai dur decât o expunere la televizor. E ca la concursurile de muzică, unde se cântă după cortină și asculți un număr, cum ar veni.

Vă mulțumesc că v-ați făcut timp pentru noi, pentru Radio România Reșița.

-Cu mare drag, vă spun  e o legătură de suflet, devenită tradiție deja. Vă dorim putere și să contați pe mine,  pe noi!

Vă mulțumesc și fac o reverență, vă îmbrățișăm și vă iubim!

Și  eu, întrega echipă, complimente. Mulțumesc!

Iosif Sava nu s-a sfiit să-și manifeste evreitatea în anii în care destui intelectuali evrei treceau pe vizavi, când întâmplarea îi aducea prin fața Templului Coral. Nici să protesteze public împotriva manifestărilor antisemite, negaționiste, xenofobe, răbufnind după ’89. Din cele peste 40 de cărți dedicate muzicienilor lumii, care-i poartă semnătura, câteva, publicate de Hasefer – Harpiștii regelui David, Muzicieni pe acoperiș, Variațiuni pe o temă de Chagall -, sunt minienciclopedii despre valorile muzicale evreiești.

Ultima perioadă a vieții și-a trăit-o într-un imobil situat la intersecția străzilor Sf. Voievozi cu Str. Vănătorilor.

O ocluzie intestinală l-a obligat ca duminică, 12 iulie 1998, la ora 18.30, să se interneze de urgență în Clinica de Chirurgie din cadrul Spitalului Universitar București. După consultul medical s-a ajuns la concluzia că pacientul necesită imediat o intervenție chirurgicală, care a fost efectuată de către o echipă condusă de prof. dr. Radu Palade.

Din păcate, deși operația a reușit, o infecție nosocomială postoperatorie, dobândită în clinica de chirurgie, i-a curmat prematur viața, pe 18 august 1998.

A fost și un scriitor prolific, scriind 44 de cărți, 35 din ele despre muzică, și peste 6.000 de articole.

„După mine, vor rămâne generaţii care-şi vor aminti că le-am format gustul, le-am dat repere, elemente de axiologie artistică. Unele răspunsuri le găsim abia după o jumătate de veac de căutări. Valoarea răbdării”,amintea regretatul Iosif Sava!

Anca Bica Bălălău

Nota redacției:

Marghit Dascălu Sava, soția marelui realizator de televiziune Iosif Sava, a murit la New York, la 88 de ani,la 20 de ani de la moartea lui Iosif Sava. A fost dascăl, director de liceu, dar peste toate a fost un om de o delicatețe rară și de o inteligență specială. Un aliaj special de minte și suflet, arareori în acord cu acest secol, în care ies în față oameni fără însușiri. A văzut lumea alături de Iosif Sava. Și „spectacolul lumii”. Exemplu de altruism și devoțiune, a făcut sacrificii și a avut bucurii unice.