Cea de a XXXIII-a ediție a Cupei „Prietenii Munților” și-a desemnat campionii anului competițional 2019 [FOTO-VIDEO]
Ziua de 10 februarie va fi mult timp de acum înainte ținută minte de către tinerii sportivi, pentru că la această dată s-a dat ultima luptă a acestei ediții. Încă de la primele ore ale dimineții, copiii au ieșit pe pârtia Goznuța la antrenamentele care aveau să preceadă rezultatele decisive.
La încheierea competiției, copiii împreună cu părinții s-au strâns nerăbdători în fața Cabanei Prietenii Munților pentru a afla rezultatele finale. Spre bucuria celor mici, toți participanții au primit diplome de participare și cadouri din partea sponsorilor. Printre câștigători s-au numărat și elevi pregătiți de Clubul Sportiv Adlernest din Reșița și Clubul Sportiv Sport 4 Fun din Timișoara.
Momentul cel mai frumos și emoționant s-a petrecut chiar înaintea premierii celor doi campioni absoluți ai acestei ediții. Înaintea înmânării cupei transmisibile, pe ale cărei fațete sunt inscripționate numele tuturor câștigătorilor, începând cu anul 1986, toți membrii asociației au intonat imnul Prietenii Munților.
Câștigătorii acestei ediții au fost Raisa Doran și Erwin Schmelas. Cei doi nu se află la prima participare. Pentru Erwin este al IV-lea an consecutiv în care ridică această cupă încărcată de istorie deasupra capului, în timp ce Raisa a mai reușit această performanță și la ediția precedentă.
Radio Reșița a fost și în acest an alături de Asociația „Prietenii Munților”. De peste două decenii, între cei doi parteneri există o colaborare strânsă și în același timp o relație de prietenie și susținere necondiționată.
Articol editat de Radio Resita, 10 februarie 2019, 22:30 / actualizat: 11 februarie 2019, 1:11

Răzvan Todor