Cine este tânărul român premiat de Regina Marii Britanii
Articol editat de Radio Resita, 9 februarie 2019, 12:03
Românul a urmat specializarea Inteligență Artificială, din cadrul departamentului de Informatică.
Premiul este extrem de important deoarece Regina înmânează premiul unui student merituos o dată pe an. Cornel Micu are 20 de ani și are o poveste emoționantă. Atunci când avea patru ani, părinții săi au plecat la muncă în Italia. Copilul a rămas acasă, la Ghidici, unde a fost crescut de bunici, potrivit Ziarului de Craiova.
Când a crescut s-a alăturat părinților care ajunseseră să lucreze în Londra, iar acum este student în capitala Marii Britanii.
Cornel a fost admis la 1 octombrie 2016, la King Edward VII School (KES). Colegiul la care studiază tânărul a fost deschis în 1906 de către regele Edward VII.
Cu câteva zile înainte de ceremonia de înmânare a medaliei de aur, Cornel a fost curpins de emoții cum nu mai cunoscuse până atunci. „Urma să dau mâna cu Regina. Să vorbesc cu ea. Iar acest simplu fapt era de-a dreptul copleșitor”, a povestit Cornel pentru evz.ro.
Chiar în ziua evenimentului, pe 3 februarie, tânărul a realizat brusc faptul că se află în fața unui moment unic în viață. „Am decis, imediat ce am intrat într-una din antecamerele Palatului regal din Sandringham în care, alături de întreaga mea familie – și ea invitată la ceremonie – urma să aștept sosirea Reginei, să mă bucur cât de mult pot de fiecare clipă în parte din cele care mi se ofereau. Și asta am și făcut. Am lăsat deoparte emoțiile și am ascultat, fermecat, discursul Majestății Sale. Un discurs numai pentru mine. Despre mine, realizările mele și beneficiile unei activități școlare de care eram și sunt mândru. A fost ziua în care m-am simțit, preț de câteva minute, la rândul meu Rege”, a dezvăluit, pentru Evenimentul Zilei, românul ajuns pe meleaguri britanice.