9,8 milioane de români au cont de Facebook
Numărul utilizatorilor din România ai reţelei de socializare Facebook a ajuns, în ianuarie, la 9,8 milioane, în timp ce totalul celor care au un cont Instagram se ridică la aproximativ 700.000, conform datelor centralizate de către ZeList, serviciul de monitorizare şi analiză a social media şi presei online, consultate de AGERPRES.
Articol editat de Valentina Adam, 29 ianuarie 2019, 10:51
În ceea ce priveşte YouTube, numărul abonaţilor români se situa, în perioada analizată, la 858.795, dintre care 45.569 useri erau activi, iar 130.717 de useri au publicat cel puţin un videoclip.
Potrivit ZeList, la nivel naţional, existau, în ianuarie, 9,8 milioane de utilizatori de Facebook, în timp ce numărul total de pagini ajunsese la 83.097, iar 43.417 reprezentau pagini active. Numărul total de postări contorizaţ în intervalul de analiză, era de 1,65 de milioane. De asemenea, comentariile de pe paginile publice însumau 4,38 milioane.
Statistica citată relevă, totodată, că 698.835 de români aveau, în ianuarie, cont de Instagram, dintre care 359.806 erau utilizatori unici. Cei aproape 700.000 de utilizatori români de Instagram au postat 1,617 milioane de fotografii, circa 107.000 de materiale video şi peste 5,13 milioane de comentarii.
În cazul Twitter, datele serviciului de monitorizare arată că, în ianuarie, totalul userilor din România ajunsese la 377.568, dintre care 24.400 useri activi. Toţi aceştia au postat 1,6 milioane de tweet-uri.
ZeList Monitor este serviciul de monitorizare şi analiză a blogosferei, twittosferei şi presei online, care contorizează informaţii din peste 70.000 de surse.