Tigări confiscate la Reşiţa şi Bocşa
Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara şi Direcţia Regională Vamală Timişoara au desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, o acţiune în cooperare pentru prevenirea şi combaterea comerţului cu produse de contrabandă.
Articol editat de Alin Datcu, 28 ianuarie 2019, 20:55
Pe timpul acţiunii ce a avut loc în pieţe din Reșița și Bocșa, județul Caraș Severin, au fost depistate patru persoane care comercializau pachete cu ţigări de diferite mărci, despre care există suspiciunea că provin din activităţi de contrabandă.
Jandarmii au stabilit identitatea persoanelor depistate şi au ridicat, în vederea confiscării, 444 pachete cu ţigări, netimbrate sau timbrate necorespunzător, găsite asupra acestora. Produsele oferite spre comercializare ilicită au fost predate Direcţiei Regionale Vamale Timişoara în vederea luării măsurilor ce se impun.