Lionel Messi, la borna 400
Starul argentinian Lionel Messi a marcat cel de-al 400-lea său gol în campionatul de fotbal al Spaniei, cu ocazia meciului câştigat de FC Barcelona pe teren propriu, cu scorul de 3-0, în faţa formaţiei Eibar, duminică seara, în cadrul etapei a 19-a din Primera Division.
Articol editat de Cristina Corocan, 14 ianuarie 2019, 08:59
Uruguayanul Luis Suarez a deschis scorul pe Camp Nou, în minutul 19, iar apoi i-a pasat decisiv lui Messi la cel de-al doilea gol al Barcelonei, în minutul 53. Tot Suarez a fost cel care a închis tabela, şase minute mai târziu.
Lionel Messi (31 ani) a ajuns astfel la un total de 575 goluri înscrise în 659 de partide disputate pentru echipa catalană în toate competiţiile, 400 dintre ele în 435 de meciuri din prima ligă spaniolă. Decarul Barcelonei este şi cel mai bun marcator din istoria selecţionatei Argentinei, cu 65 de goluri în 128 meciuri.
Tot duminică, Real Madrid, cu o echipă decimată de accidentări, a reuşit să se impună la limită în deplasare, cu 2-1, în faţa formaţiei Betis Sevilla, graţie golurilor lui Luka Modric (13) şi Dani Ceballos (88). Pentru gazde a înscris Canales (67).