O secţie de oncologie şi un tomograf salvează soarta spitalului din Orăştie
Lună de lună, unitatea medicală produce datorii de aproape 80 de mii de lei, care trebuie plătite din bugetul local. Spitalul din Orăştie trebuie să treacă „pe plus” prin investiţiile prognozate de municipalitate. Până în prezent, din bugetul local au fost plătite arierate şi datorii în valoare de aproape un milion de lei. Planurile primarului municipiului Orăştie, Ovidiu Bălan, pentru a reduce datoriile pe care lună de lună le produce spitalul cuprind o serie de îmbunătăţiri ale serviciilor medicale. Astfel, în unitate se doreşte crearea unui compartiment de oncologie şi aducerea unui computer tomograf printr-un parteneriat public-privat. Iar lucrările pentru modernizarea ambulatoriului au intrat în linie dreaptă, în aproximativ două-trei luni acestea vor fi finalizate, spun autorităţile locale.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 24 iulie 2013, 10:50 / actualizat: 24 iulie 2013, 12:28