Două performanţe de nivel european au fost realizate în etapa a 4-a a Campionatului Naţional de tir
Articol editat de Radio Resita, 15 ianuarie 2014, 08:39 / actualizat: 15 ianuarie 2014, 18:19
Alin Moldoveanu (foto), sportiv dublu legitimat la CS Dinamo Bucureşti şi CS Omega Tehnoton, a obţinut un punctaj de 627,7, record naţional, în proba 60 focuri (antrenor Sorin Babii), iar Roxana Tudose, sportivă legitimată la CSA Steaua, a reuşit un punctaj de 415,4, record naţional, în proba de 40 focuri (antrenor Constantin Stan).
Cei doi sportivi se pregătesc în vederea participării la Campionatele Europene de la Moscova, din luna martie.
Sursa: Agerpres