Lucrări de artă monumentală la Căsoaia
Prin votul consilierilor judeţeni, s-a aprobat raportul Complexului Muzeal Arad privind evaluarea lucrărilor de artă monumentală de la Căsoaia. Valoarea totală estimată a sculpturilor din Complexul Statuar Căsoaia este de 2.116.000 de lei.
Articol editat de Radio Resita, 24 decembrie 2018, 09:38
Consiliul Judeţean Arad îşi doreşte punerea în valoare a parcului de sculptură monumentală de la Căsoaia, punct de reper pentru cultura judeţului. În acest sens, prin dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţean, Iustin Cionca, s-a constituit o comisie de evaluare, având în componenţă trei muzeografi din cadrul Complexului Muzeal Arad care au evaluat lucrările de artă monumentală de la Căsoaia. În urma raportului întocmit de aceştia, cele mai ieftine lucrări au fost evaluate la 15.000 de lei. Valoarea lucrărilor creşte în funcţie de starea în care se găsesc, de piatra folosită, dar şi de numele artiştilor care le-au creat.
Lucrările sunt evaluate cu sume cuprinse între 15.000 de lei şi 70.000 de lei, cele mai multe costând de la 30.000 de lei în sus. Cea mai valoroasă lucrare din cadrul Complexul Statuar Căsoaia, evaluată la suma de 150.000 de lei, este sculptura „Altar dacic”, realizată în anul 1979 de către artistul George Apostu, o lucrare cu o înălţime de cinci metri, realizată din piatră de Podeni. În parcul de Sculpturi de la Căsoaia se găsesc 70 de lucrări de artă.