Contractul pentru autostrada Nădlac – Arad, reziliat de CNADNR
Articol editat de Mirabela Afronie, 24 iulie 2013, 10:22
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a reziliat contractul de proiectare şi execuţie a lotului 2 din tronsonul de autostradă Nădlac – Arad. Decizia vine după ce constructorul austriac a intrat în faliment. Firma a încasat până în prezent, 305.000.000 de lei, iar stadiul de execuţie a lucrării este de 85%. Construcţia autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 kilometri. Şi contractul pentru construirea primului tronson, adjudecat de o asociere româno-portugheză, pentru 115 milioane euro, a fost reziliat la sfârşitul lunii noiembrie, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor.