[AUDIO] Referendumul pentru modificarea Constituţiei şi alegerile europarlamentare, în aceeaşi zi
Articol editat de Mirabela Afronie, 13 ianuarie 2014, 11:35
Ora 12.00
Uniunea Social – Liberală analizează posibilitatea ca referendumul pentru modificarea Constituţiei să aibă loc în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare din acest an. Ministrul de Interne, liberalul Radu Stroe, a declarat, astăzi, că probabil referendumul se va desfăşura pe parcursul a două zile, şi că subiectul ar urma să fie inclus pe ordinea de zi a şedinţei conducerii alianţei. Liderii USL vor analiza şi situaţia colaborării în teritoriu între filialele PSD şi PNL.
Ora 08.00
Liderii Uniunii Social-Liberale au avut, aseară, o reuniune neoficială, în cadrul căreia au vorbit despre proiectele politice ale alianţei pentru perioada următoare, despre problemele din teritoriu, dar şi despre Legea descentralizării.
Reuniunea a avut loc în contextul problemelor din USL, la puţin timp după ce organizaţia PSD Ilfov şi-a exprimat susţinerea faţă de senatorul Gabriela Firea, care a demisionat vineri din toate funcţiile deţinute în Partidul Social Democrat.
Gabriela Firea era nemulţumită de felul în care decurgea colaborarea cu preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, liberalul Marian Petrache. Filiala ilfoveană a social-democraţilor a cerut o intervenţie a copreşedinţilor USL pentru a o determina pe Gabriela Firea să revină asupra demisiei sale.
Şedinţa USL a avut loc şi în condiţiile în care Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Legea descentralizării, pentru care executivul şi-a angajat răspunderea în parlament.
Cu detalii, Roman Muşat de la Radio România: