Fluminense a retrogradat după ce a cucerit titlul în Brazilia
În urmă cu aproape o lună, Tribunalul superior al justiţiei sportive din Brazilia a penalizat cu patru puncte clubul Portuguesa în urma folosirii unui jucător ineligibil în ultima etapă de campionat. Decizia fusese sinonimă cu retrogradarea echipei în Serie B, chiar dacă Portuguesa încheiase sezonul cu două puncte în plus şi cinci locuri peste Fluminense.
Articol editat de Daniel Babun, 12 ianuarie 2014, 00:01
În urmă cu aproape o lună, Tribunalul superior al justiţiei sportive din Brazilia a penalizat cu patru puncte clubul Portuguesa în urma folosirii unui jucător ineligibil în ultima etapă de campionat. Decizia fusese sinonimă cu retrogradarea echipei în Serie B, chiar dacă Portuguesa încheiase sezonul cu două puncte în plus şi cinci locuri peste Fluminense.
În final, Portuguesa a fost salvată de justiţie, graţie unei proceduri iniţiate de avocatul Daniel Neves, suporter al clubului. Astfel, Fluminense devine prima echipă retrogradată în Brazilia după ce a cucerit titlul.
Aceeaşi procedură a permis, puţin mai devreme, clubului Flamengo să recupereze 4 puncte la masa verde.Sursa:Agerpres