[VIDEO-FOTO] Gimnaști din Europa și-au început antrenamentele comune cu sportivii de la CSS Reșița
Articol editat de Cristina Corocan, 30 octombrie 2018, 12:00 / actualizat: 31 octombrie 2018, 10:09
Cu acest prilej oaspeții din Franța au oferit fiecărei delegații un însemn de apreciere pentru activitățile derulate împreună în acest proiect european.
Marți dimineață delegațiile s-au reunit la sediul clubului reșițean pentru a pune la punct programul din această săptămână, ce va cuprinde antrenamente, un concurs, vizite în diferite localități din vestul țării. Sportivii, fete și băieți, au efectuat și primul antrenament al zilei.
Antrenorul Clubului din Caen, Evgheni Plotkine a afirmat:
”Avem în clubul francez din Caen peste 600 de sportivi. Participăm pentru a III-a oară într-un astfel de proiect, prima dată a fost în anul 1995, apoi, anul trecut am avut o ediție cu delegații din Rusia, Belgia, Franța și România. Aici am venit cu 7 băieți și două fete, însoțiți de doi antrenori. Ne vom antrena împreună cu ceilalți sportivi participanți în proiect și vom avea și un concurs în această săptămână. Eu sunt pentru prima dată în Reșița.”
De asemenea despre stadiul de pregătire de la Reșița am dialogat cu Wim Mihl antrenor al Clubului De Zeester din Oostende Belgia:
Marți după amiază sportivii europeni efectuează un antrenament comun cu gimnaștii de la CSS Reșița, iar miercuri,31 octombrie după ședința de pregătire de dimineață, vor vizita municipiul Reșița.
Antrenorul Robert Bălan de la CSS Reșița vorbește despre acest schimb de experiență:
”Au avut prima prezență în sala de gimnastică și sunt câțiva sportivi din Belgia și Franța cam la nivelul gimnaștilor noștri. Vom avea o competiție săptămâna aceasta între pentru a ne testa nivelul de pregătire. Sunt și câteva fete, dar care nu vor putea evolua pe toate aparatele, deoarece nu deținem parate pentru gimnastica feminină. Va fi o săptămână unde schimbul de experiență între noi și străini vor fi benefice pentru ambele părți.”
Reprezentantul administrației Caen, Jean Jagut a făcut și un scurt istoric al relațiilor dintre cele două orașe în cadrul acestui proiect:
„Mă simt emoționat, pentru că am venit prima oară aici, chiar la acest club, în anul 1990. Ne cunoaștem de ceva timp de la început, suntem la cel de-al 31-lea schimb de experiență între sportivii din Caen și cei din Reșița. De-a lungul anilor am avut colaborări la natație, gimnastică, fotbal, karate sau schi fond. Proiectul acesta, aflat la cea de-a 4-a etapă, aduce laolaltă sportivi din Franța, România, Anglia, Belgia, Rusia sau Germania. Suntem foarte deschiși la această colaborare, în toate planurile.”,
a precizat Jean Jagut, inițiatorul proiectelor comune derulate de Caen și Reșița.
Din delegație fac parte și maeștri culinari, care susțin cursuri la Liceul Economic al Banatului Montan Reșița, dar și persoane generoase, care au adus ajutoare pentru Centrele de Plasament din municipiul de pe Bârzava.
Cristina Corocan
–––––––––
Colaborarea cu orașul francez Caen continuă la Reșița cu un schimb de experiență între gimnaști
Zeci de gimnaști din Franța,Belgia,Germania și România vor fi prezenți în municipiul Reșița într-un schimb de experiență cu orașul Caen din Franța, proiect sportiv cultural inițiat de Clubul Sporiv Școlar Reșița și Primăria Reșița. Am aflat detalii de la prof. Marius Crețeanu, directorul CSS Reșița:
Oaspeții din Europa vor sosi la Reșița luni, 29 octombrie și vor participa la diferite activități. Din delegație vor face parte și maeștri culinari, care vor susține cursuri la Liceul Economic al Banatului Montan Reșița, dar și persoane generoase, care aduc ajutoare pentru Centrele de Plasament din municipiul de pe Bârzava.
În trecut,echipa de fotbal a orașului Caen- Maladrerie Omnisport de Caen, coordonată de antrenorul Adrien Cavalie,a efectuat un stagiu de pregătire în municipiul Reșița, la Clubul Sportiv Școlar Municipal Reșița.
Delegatia a fost condusă de Jean Jagut, reprezentantul administrației locale din Caen pe probleme sportive.
Cristina Corcan