Ascultă Radio România Reșița Live

Marius Copil, evoluție meritorie în tenisul mare. Adversar incomod pentru Federer

Tenismanul român Marius Copil a fost învins în două seturi, 7-6 (7/5), 6-4, de elveţianul Roger Federer, duminică, în finala turneului ATP 500 de la Basel (Elveţia), dotat cu premii totale de 1.984.420 euro.

Copil (28 ani, 93 ATP), venit din calificări, a avut o evoluţie remarcabilă la acest turneu, unde a reuşit cel mai important rezultat al carierei sale. El a învins şase adversari mai bine clasaţi decât el în drumul către finală, printre care s-au numărat croatul Marin Cilic, numărul şase mondial, pe care l-a eliminat în optimile de finală (7-5, 7-6), şi germanul Alexander Zverev, al cincilea jucător al lumii, în faţa căruia s-a impus în semifinale (6-3, 6-7, 6-4).

De menţionat că Roger Federer (37 ani), numărul 3 mondial şi deţinătorul recordului de trofee de Mare Şlem (20), a câştigat cu această ocazie pentru a noua oară turneul din oraşul său natal, trecându-şi totodată în palmares al 99-lea titlu în circuitul profesionist.

Pentru reprezentantul ţării noastre, aceasta a fost a doua finală de simplu în circuitul ATP, după ce la începutul anului a jucat ultimul act al turneului ATP 250 de la Sofia, unde a fost învins în trei seturi de bosniacul Mirza Basic (7-6, 6-7, 6-4).

Câştigătorul turneului de la Basel a primit un cec de 427.765 euro şi 500 puncte ATP, în timp ce Marius Copil a fost recompensat cu 209.715 euro şi 320 de puncte ATP.

În urma acestui succes, Marius Copil, cel mai bun tenisman român al momentului, va face un salt impresionant, de 33 de locuri, în clasamentul ATP, urmând ca începând de luni să ocupe locul 60 în ierarhia mondială.

––––––––
Marius Copil s-a calificat în finala turneului ATP 500 de la Basel, după ce l-a învins în trei seturi pe Alexander Zverev (5 ATP), scor 6-3, 6-7, 6-4. În ultimul act, românul îl va întâlni pe Roger Federer, duminică, de la 16:00.

Elveţianul Roger Federer l-a depăşit în două seturi pe Medvedev şi va fi adversarul lui Marius Copil în finala turneului de la Basel.

Pentru tenismenul român este a doua finală ATP din carieră, după cea de la Sofia, tot din acest an, însă la un turneu de 250 de puncte. Copil, venit din calificări, l-a învins în semifinale pe germanul Alexander Zverev (5 ATP), scor 6-3, 6-7 (6), 6-4, după două ore şi 32 de minute.

Articol editat de Cristina Corocan, 28 octombrie 2018, 17:59

Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Etichete:
UEFA a decis! România câștigă la masa verde partida cu Kosovo
Sport miercuri, 20 noiembrie 2024, 16:42

UEFA a decis! România câștigă la masa verde partida cu Kosovo

Comisia de Disciplină UEFA și-a anunțat decizia în privința controversatei partide dintre România și Kosovo. Meciul s-a întrerupt în...

UEFA a decis! România câștigă la masa verde partida cu Kosovo
Reprezentanţii Palatului Copiilor din Reşiţa, de patru ori pe podium la Concursul Naţional Şcolar de karate
Sport marți, 19 noiembrie 2024, 16:34

Reprezentanţii Palatului Copiilor din Reşiţa, de patru ori pe podium la Concursul Naţional Şcolar de karate

Tinerii karateka de la Palatul Copiilor din Reşiţa au urcat de patru ori pe podium la ediţia din acest an a Concursului Naţional Şcolar....

Reprezentanţii Palatului Copiilor din Reşiţa, de patru ori pe podium la Concursul Naţional Şcolar de karate
Misiune îndeplinită în Liga Națiunilor. România învinge Ciprul și încheie grupa pe primul loc
Sport luni, 18 noiembrie 2024, 23:56

Misiune îndeplinită în Liga Națiunilor. România învinge Ciprul și încheie grupa pe primul loc

Naționala de fotbal a României a învins clar selecționata Ciprului, în ultima etapă din grupa C2 a Ligii Națiunilor. Partida România-Cipru,...

Misiune îndeplinită în Liga Națiunilor. România învinge Ciprul și încheie grupa pe primul loc
Gimnaștii reșițeni, de patru ori pe podium la Naţionalele de la Focşani!
Sport luni, 18 noiembrie 2024, 17:03

Gimnaștii reșițeni, de patru ori pe podium la Naţionalele de la Focşani!

Reprezentanții gimnasticii reșițene au cucerit patru medalii la Campionatele Naționale individuale și pe echipe rezervate seniorilor. În cadrul...

Gimnaștii reșițeni, de patru ori pe podium la Naţionalele de la Focşani!
Sport luni, 18 noiembrie 2024, 09:58

Ultimul examen în Liga Națiunilor: tricolorii înfruntă selecționata Ciprului

Naționala de fotbal a României se pregătește pentru ultimul duel din gupa C2 A Ligii Națiunilor. În faţa propriilor suporteri, tricolorii...

Ultimul examen în Liga Națiunilor: tricolorii înfruntă selecționata Ciprului
Sport duminică, 17 noiembrie 2024, 14:05

Handbal, junioare I: echipa Liceului Traian Vuia din Reșița a încheiat anul cu o victorie

Echipele angrenate în Campionatul Național de handbal pentru junioare I au terminat seria meciurilor oficiale din acest an calendaristic. În grupa...

Handbal, junioare I: echipa Liceului Traian Vuia din Reșița a încheiat anul cu o victorie
Sport sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 16:59

FRF susţine că acţiunile jucătorilor şi oficialilor din Kosovo au fost premeditate şi neagă acuzele de rasism

FRF susţine că acţiunile jucătorilor şi oficialilor din Kosovo au fost premeditate şi neagă acuzele de rasism. Federaţia Română de Fotbal...

FRF susţine că acţiunile jucătorilor şi oficialilor din Kosovo au fost premeditate şi neagă acuzele de rasism
Sport sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 01:09

Liga Națiunilor: derbiul România-Kosovo, încheiat în coadă de pește

România-Kosovo, derbiul grupei C2 din Liga Națiunilor, a fost suspendat cu două minute înainte de final, ca urmare a retragerii oaspeților de pe...