Nou termen în Dosarul „Colectiv” la Tribunalul Bucureşti
sursa foto Radio România Actualităţi
Articol editat de Valentina Adam, 22 octombrie 2018, 11:11
În mod normal, trebuia repartizat un nou judecator în dosar, care să decidă dacă procesul ar putea fi reluat de la zero, potrivit normelor. Deoarece până la 10 septembrie nu fusese repartizat un nou judecator, procesul s-a amânat pentru astăzi.
Unul din părinţii celor care şi-au pierdut viaţa în incendiul de la Colectiv îşi exprima nemulţumirea după amânare.
„Trei ani de la Colectiv, 65 de morţi, nici un vinovaţ nici un proces pe rol”, scria, pe Facebook, Eugen Iancu.
După mai multe amânări, judecătorul Mihail Terceanu reuşise să înceapă judecarea pe fond. Au fost audiaţi cei trei patroni ai Clubului „Colectiv”. Au fost trimişi în judecată patronii clubului, patroana şi directorul firmei de artificii, pirotehnistul, societăţile implicate, dar şi fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone. Lor li s-au adăugat trei angajaţi din cadrul primăriei şi doi pompieri.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au trimis în judecată Dosarul „Colectiv” la data de 28 aprilie 2016.
sursa foto Radio România Actualităţi