Keșeru își dorește să câștige trofee cu Steaua și să joace în cupele europene
Articol editat de Radio Resita, 10 ianuarie 2014, 06:40
Keşeru, venit de la formaţia franceză SC Bastia, a efectuat vizita medicală şi primul antrenament la noua sa echipă şi va fi prezentat oficial în cadrul unei conferinţe de presă la Stadionul Steaua, vineri, de la ora 13. Atacantul va purta tricoul cu numărul 28 şi va face deplasarea cu echipa în cantonamentele din Spania, desfăşurate începând cu data de 12 ianuarie.
Keşeru, în vârstă de 27 de ani, a mărturisit că s-a gândit încă din vară să vină la Steaua şi a acceptat când a primit o ofertă concretă, fiind atras de şansa câştigării unor trofee şi de posibilitatea de a juca în cupele europene.
Internaționalul român a mai jucat în Franţa la Nantes, Libourne, Tours şi Angers. În România, el a evoluat la FC Bihor.
Suporterii şi colegii ‘vor vedea determinare în orice moment, o dorinţă extraordinară de a fi util echipei şi de a înscrie’, a promis Keşeru. ‘Sper să am ocazia să fiu decisiv de multe ori, atât cu goluri, cât şi cu pase de gol’, a adăugat atacantul, care ‘speră să răspundă pe măsura’ aşteptărilor. Sursa: Agerpres