Horoscop 2 septembrie 2018
Articol editat de Daiana Rosca, 2 septembrie 2018, 08:01
Horoscop 2 septembrie 2018 TAUR
Banii sunt făcuţi să circule şi nu vei dori să stai prea mult cu ei în puşculiţă. Dacă un prieten aflat în impas te roagă să-l ajuţi cu bani, o vei face fără să stai pe gânduri, mai ales că ai o sumă acumulată în aşteptare în cont. Ai maximă încredere că îţi va da banii înapoi şi te bazezi pe buna voastră prietenie, dar nu strică să ceri şi nişte garanţii pentru ceea ce-i oferi. Îşi va returna el datoria, dar nu atât de repede pe cât promite acum.
Horoscop 2 septembrie 2018 GEMENI
Este momentul în care decizi o schimbare de proporţii în viaţa ta, numai că acum e doar startul. Rezultatele se vor arăta mult mai târziu, dar este foarte important momentul deciziei. Practic, aşa cum îţi aşterni acum, aşa vei dormi, tocmai de aceea nu trebuie să iei decizia la voia întâmplării, ci să-ţi iei toate măsurile necesare pentru a ajunge la roade de care să fii mândru. Lucrurile bune se clădesc mai lent, şi aşa simţi şi astăzi, când vezi ce greu se ajunge la scopul propus, dar eşti convins că eşti pe calea cea bună.
Horoscop 2 septembrie 2018 RAC
Cu ceva timp în urmă ai ajuns într-un punct critic în care credeai că singura soluţie ar fi un final categoric. Nu te grăbi să-ţi iei adio atât de repede de la tot ce ai construit, pentru că sigur există şi o altă variantă, care poate restabili echilibrul firesc al situaţiei. Nu abandonul este calea în situaţia de faţă, deci detaşează-te un pic şi analizează la rece, pentru că vei descoperi o idee mult mai bună, ce poate salva totul în ultimul moment. Nu renunţa, doar modifică ceva, prin părţile esenţiale.
Horoscop 2 septembrie 2018 LEU
Ai grijă în ce te bagi azi: ceea ce ar putea părea o banală glumă se poate transforma într-un mic dezastru greu de reparat. Totuşi, chiar dacă dai piept cu o surpriză neplăcută, aceasta nu ar trebui să te doboare, ci dimpotrivă, să te ambiţioneze şi mai mult să treci peste ea fără efecte nefaste. Chiar dacă e greu, chiar dacă moralul e la pământ după prima confruntare cu realitatea, găseşti în tine toate resursele de a repara totul şi de a învăţa ceva din acest eşec. De aici se poate naşte ceva şi mai bun, şi mai puternic!
Horoscop 2 septembrie 2018 FECIOARĂ
Ai motive să fii mulţumit de tine, de felul cum evoluează lucrurile, pentru că apar detalii care contribuie şi ele la succesul proiectului la care îţi aduci contribuţia. Ai suficientă răbdare să ajungi la roadele visate, pentru că eşti conştient că eşti abia pe parcurs, că mai e cale lungă până ce culegi toată recolta, dar cât timp vezi cu ochii tăi cât de multe căi converg către acelaşi scop final, ai încredere în visul tău şi aştepţi oricât ar mai dura. Aduni informaţii noi, documente necesare, resurse concrete, poate şi bani, şi le pui pe toate în slujba acelui mare ţel de la care ai aşteptări imense. Eşti pe drumul cel bun!
Horoscop 2 septembrie 2018 BALANȚĂ
Faci echipă foarte bună cu persoana iubită, dar, indiferent din ce tabără faci parte – adică eşti ea sau el – trebuie să accepţi faptul că azi femeia este capul tuturor acţiunilor interesante. Femeia trebuie să spună încotro e mai bine să mergeţi împreună, deci las-o pe reprezentanta sexului frumos să-ţi exprime părerea, pentru că are cea mai bună soluţie pentru cuplul vostru. Mama sau soţia este azi în centrul tuturor acţiunilor pozitive, din care fiecare membru al familiei are de câştigat sau de învăţat. Dacă femeia eşti tu, fă un pas în faţă şi spune mai clar ce intenţii sau dorinţe ai, atrăgându-i şi pe cei dragi în proiectele tale.
Horoscop 2 septembrie 2018 SCORPION
Ia-o mai lent, nu te mai grăbi atâta, chiar dacă tu eşti o fire iute care nu are răbdare. Azi vei învăţa din nou lecţia răbdării, pentru că cele mai bune lucruri sunt cele care se clădesc lent, în timp îndelungat. Soluţia la problema care te frământă de la o vreme apare târziu, necesitând un efort de durată din partea ta, dar merită să-ţi concentrezi resursele de energie în acest sens. Chiar dacă roadele nu apar atât de rapid pe cât ai dori tu, vei aprecia ritmul în care evoluează lucrurile, ca nu cumva să dai ceva peste cap din grabă, din viteză, din impulsivitate.
Horoscop 2 septembrie 2018 SĂGETĂTOR
Uneori, visele nu se împlinesc, dar nu trebuie să vezi acest lucru ca pe un motiv de dezamăgire. E semn că nu tot ce ne dorim este potrivit pentru noi, deci nu este posibil într-un anumit moment al vieţii. Acelaşi sentiment îl vei avea şi tu astăzi, că un mare scop se destramă, nu poate fi atins conform planurilor tale, dar întotdeauna apare un plan de rezervă. Poate la prima vedere nu-ţi convine înlocuitorul pe care îl primeşti în schimb, dar după un timp îţi vei da seama că planul de rezervă a fost mai bun chiar şi decât ideea ta iniţială. Nu intra în panică, ci foloseşte-te de ceea ce ţi se oferă!
Horoscop 2 septembrie 2018 CAPRICORN
Nu te teme de cei care sunt în preajma ta şi încearcă să te manipuleze cu tot felul de zvonuri alarmiste şi informaţii false. E modul lor de a-i da la o parte pe alţii, pentru că au o anumită putere asupra celor din jur apelând la astfel de tertipuri incorecte. Nu le permite asta: eşti mai bine informat, mai puternic, mai sigur pe tine, deci nu trebuie să te laşi dominat de asemenea comportamente. Treci peste aceste temeri, nu accepta minciunile altora, ci caută să te impui doar prin adevăr şi corectitudine. Cât timp scoţi la lumină dovezi incontestabile, scrise negru pe alb, şi nu te abaţi de la adevăr, nimeni nu te poate învinge!
Horoscop 2 septembrie 2018 VĂRSĂTOR
Mare grijă până unde întinzi coarda în cazul unui conflict mai agresiv, pentru că poate denatura în ceva mult mai urât. O vorbă necontrolată, un gest impulsiv, o decizie pripită pot da peste cap planuri care ajunseseră departe, tocmai de aceea trebuie să gestionezi cu prudenţă orice factor de risc cu care te confrunţi azi. Eşti pe cale să strici o prietenie de o viaţă, să ieşi dintr-o relaţie care evoluase bine o perioadă sau să abandonezi un proiect pentru că nu te mai înţelegi cu tovarăşii tăi de echipă. Dacă altceva nu se mai poate face decât să renunţi, probabil acel lucru nu era pentru tine!
Horoscop 2 septembrie 2018 PEȘTI
Rezistă ispitei de a cheltui suma de bani pe care ai reuşit să o aduni cu mari sacrificii. Vei avea nevoie de aceşti bani cu altă ocazie, dar dacă o consumi rapid, vei regreta mai târziu necugetarea de acum. Analizează atent resursele de care dispui, gândeşte-te ce plăţi mai ai de făcut luna asta, adu-ţi aminte de datoriile care aşteaptă la rând, totul înaintea oricărei ispite de a-ţi cumpăra cine ştie ce obiect de care ai impresia, acum, că ai nevoie. După ce-l vei cumpăra, îţi vei da seama că putea să mai aştepte, dar alte obligaţii financiare, mult mai urgente, nu… E vremea altor plăţi, mai puţin plăcute, nu a cumpărăturilor!