Circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan se redeschide astăzi de la ora 11.00
Circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan, între Piscul Negru şi Bâlea Cascadă se va redeschide, astăzi, de la ora 11:00, pentru toate categoriile de autovehicule – a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Articol editat de Daiana Rosca, 1 iulie 2018, 09:54
Conducătorii auto sunt rugaţi să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile de trafic, mai ales având în vedere instabilitatea atmosferică ce duce la apariţia de fenomene meteorologice spontane care afectează vizibilitatea.
De asemenea, cei care tranzitează Transfăgărăşanul sunt atenţionaţi că în ultima perioadă a fost semnalată prezenţa urşilor în apropierea părţii carosabile, motiv pentru care sunt sfătuiţi să nu se apropie de animale şi să informeze imediat autorităţile de prezenţa acestora.