CM Rusia 2018: Polonia trimisă acasă de Columbia
Articol editat de Alin Datcu, 25 iunie 2018, 15:36
”Los Cafeteros”, care au debutat cu stângul la turneul din Rusia, 1-2 cu Japonia, s-au impus prin golurile marcate de Yerry Mina (40), Radamel Falcao (70), Juan Guillermo Cuadrado (75).
În prima repriză, cele două echipe au căutat punctele slabe, dar au sfârşit prin a se anihila reciproc, deşi sud-americanii au avut mai mult iniţiativa. Prima ocazie notabilă a venit abia în min. 36, când Cuadrado a pătruns pe flancul drept, dar şutul său-centrare a fost respins de portarul Szczesny, coechipierul său de la Juventus.
Columbia a deschis scorul în min. 40, când fundaşul Yerry Mina a reluat cu capul, din centrarea lui James Rodriguez.
Echipa antrenată de argentinianul Jose Pekerman a început mai bine şi repriza secundă, dar şuturile lui Quintero şi Falcao s-au dus în afara porţii. Nici James Rodriguez (53) nu a avut mai multă şansă, fiind blocat de Bednarek, în timp ce Quintero (56) nu s-a ales decât cu un corner.
Polonia putea schimba soarta partidei în min. 58, când Lewandowski a rămas singur cu Ospina, dar a fost blocat excelent de acesta.
Columbienii s-au desprins în min. 70, când Falcao a fost angajat excelent de Quintero şi l-a învins pe portarul polonez cu un şut cu exteriorul. Pentru ”El Tigre” a fost primul său gol la Cupa Mondială, deoarece la ediţia din 2014 a lipsit, fiind accidentat.
Sud-americanii au tranşat soarta meciului în min. 75, când Cuadrado a scăpat pe contraatac, după o pasă de la James Rodriguez şi a marcat fără probleme.
Polonezii nu au reuşit nici măcar golul de onoare, deoarece Uribe (81) a blocat salvator la şutul lui Krychowiak, iar Ospina a respins de sub transversală (88) şutul lui Lewandowski, de la 22 de metri.
Columbia putea să mai marcheze o dată, dar Bednarek (84) a respins din faţa porţii goale mingea trimisă cu călcâiul de Uribe.
Polonia nu a trecut niciodată de grupă după ce a pierdut primul său meci la o ediţie a Cupei Mondiale, iar acum speră să obţină măcar o victorie, în ultimul meci din grupă.
Cele două echipe nu s-au întâlnit până acum într-un meci oficial, dar au disputat cinci partide amicale, Columbia câştigând-o pe ultima, cu 2-1, la Chorzow, în 2006.
Nawalka a jucat ultimul său meci la naţională (34 selecţii) în 1980, într-un meci amical câştigat de Polonia cu 4-1 la Bogota.
În celălalt meci al grupei, disputat tot duminică, Japonia şi Senegalul au terminat la egalitate, 2-2. Ultimele jocuri din grupă vor avea loc pe 28 iunie, Japonia – Polonia, la Volgograd (Volgograd Arena), şi Senegal – Columbia, la Samara (Samara Arena). În afara Poloniei, celelalte trei echipe au şanse de calificare în optimi.
Polonia – Columbia 0-3 (0-1)
Au marcat: Yerry Mina (40), Radamel Falcao (70), Juan Guillermo Cuadrado (75).
Kazan, Kazan Arena: 42.873 spectatori
Cupa Mondială FIFA 2018, Grupa H
Au evoluat echipele:
Polonia: 1. Wojciech Szczesny – 20. Lukasz Piszczek, 5. Jan Bednarek, 2. Michal Pazdan (15. Kamil Glik, 80) – 18. Bartosz Bereszynski (14. Lukasz Teodorczyk, 72), 10. Grzegorz Krychowiak, 6. Jacek Goralski, 13. Maciej Rybus – 19. Piotr Zielinski, 9. Robert Lewandowski (căpitan), 23. Dawid Kownacki (11. Kamil Grosicki, 57). Selecţioner: Adam Nawalka.
Rezerve neutilizate: 12. Bartosz Bialkowski, 22. Lukasz Fabianski – 3. Artur Jedrzejczyk, 4. Thiago Cionek, 16. Jakub Blaszczykowski, 8. Karol Linetty, 17. Slawomir Peszko, 21. Rafal Kurzawa, 7. Arkadiusz Milik.
Columbia: 1. David Ospina – 4. Santiago Arias, 23. Davinson Sanchez, 13. Yerry Mina, 17. Johan Mojica – 8. Abel Aguilar (15. Mateus Uribe, 32), 5. Wilmar Barrios – 11. Juan Guillermo Cuadrado, 20. Juan Quintero (16. Jefferson Lerma, 73), 10. James Rodriguez – 9. Radamel Falcao (căpitan; 7. Carlos Bacca, 78). Selecţioner: Jose Pekerman.
Rezerve neutilizate: 12. Camilo Vargas, 22. Jose Fernando Cuadrado – 2. Cristian Zapata, 3. Oscar Murillo, 18. Farid Diaz, 14. Luis Muriel, 19. Miguel Borja, 21. Jose Izquierdo.
Arbitru: Cesar Ramos; arbitri asistenţi: Marvin Torrentera, Miguel Hernandez (toţi din Mexic); arbitru de rezervă: Julio Bascunan (Chile); arbitru asistent de rezervă: Christian Schiemann (Chile)
Arbitru video: Mauro Vigliano (Argentina); arbitri asistenţi video: Roberto Diaz (Spania), Gery Vargas (Bolivia, Daniele Orsato (Italia)
Cartonaşe galbene: Bednarek (61), Goralski (85).