Ploile au deteriorat drumurile Banatului de Munte
Articol editat de Caruntu Marius, 11 iunie 2018, 15:39
Porţiuni din drumurile judeţene: Rusca – Ruschiţa, Ramna – Duleu şi Transalpina de Banat, (Slatina Timiş- Brebu Nou), au avut de suferit. Nu există încă, o evaluare exactă a stricăciunilor, aceasta urmând a fi finalizată după primirea rapoartelor comisiilor locale pentru situaţii de urgenţă, ne-a informat Directorul direcţiei judeţene de drumuri, Gabriel Stika.
Calea rutieră, DJ 582, inaugurată cu mult fast în urmă cu câţiva ani, care leagă Slatina Timiş cu Brebu Nou are porţiuni în care este serios afectată, ne-a anunţat, Ion Buda, primarul de la Brebu Nou.
Când se vor putea repara acele porţiuni, drumul fiind ieşit din garanţie, nu se ştie cu exactitate şi nici cu ce costuri spune, Gabriel Stika. Acesta speră ca până la finele anului să nu mai existe probleme în locurile respective.
(Marius Căruntu)