Ascultă Radio România Reșița Live

[AUDIO][UPDATE] Presa britanică admite că s-a înşelat în privinţa invaziei românilor odată cu ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii

„Afirmaţiile europarlamentarului german Elmar Brok nu sunt altceva decât un atac la adresa românilor. Propuneri precum cea a europarlamentarului german pătează imaginea Uniunii Europene şi a Germaniei. Ideea vehiculată de Brok, de a amprenta cetăţenii români şi bulgari, ne aduce aminte de măsurile de tristă amintire pentru istoria Germaniei şi a Europei.

[AUDIO][UPDATE] Presa britanică admite că s-a înşelat în privinţa invaziei românilor odată cu ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii

Articol editat de Mirabela Afronie, 6 ianuarie 2014, 18:02 / actualizat: 6 ianuarie 2014, 21:12

Luni, 6 ianuarie 2014

Europarlamentarul PNL Norica Nicolai consideră că propuneri precum cea a eurodeputatului german Elmar Brok de a amprenta cetăţenii români şi bulgari nu fac decât să păteze imaginea Uniunii Europene.

„Afirmaţiile europarlamentarului german Elmar Brok nu sunt altceva decât un atac la adresa românilor. Propuneri precum cea a europarlamentarului german pătează imaginea Uniunii Europene şi a Germaniei. Ideea vehiculată de Brok, de a amprenta cetăţenii români şi bulgari, ne aduce aminte de măsurile de tristă amintire pentru istoria Germaniei şi a Europei.

Această poziţie se singularizează într-o Uniune Europeană în care principiul liberei circulaţii a persoanei este unul fundamental. Pentru viitorul Uniunii Europene, respectarea principiului fundamental al liberei circulaţii este prioritar. Maniera în care statele membre îl respectă sau nu defineşte ataşamentul faţă de viitorul Uniunii Europene.

Este uşor pentru unii să spună că vor mai multă Europă atunci când sunt în cadrul summiturilor oficiale, dar propunerile pe care le promovează dovedesc că vor mai multă Europă doar în beneficiul lor şi nu pentru toate statele membre. Acesta este un fapt inacceptabil”, a afirmat eurodeputatul român.

***

Comisia Europeană nu a primit, până acum, niciun semnal că un număr foarte mare de muncitori români şi bulgari ar fi venit să lucreze într-un alt stat membru, imediat după întîi ianurie, când au fost ridicate total restricţiile pe piaţa muncii. Precizarea a fost făcută, la Bruxelles, de Jonathan Todd, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru afaceri sociale, Laszlo Andor:

 

Declaraţia a fost consemnată de corespondentul nostru la Bruxelles, Sorin Croitorescu.

Întrebat dacă Comisia Europeană a primit semnale că ar fi avut loc o “invazie” a muncitorilor români şi bulgari în vreun stat membru după 1 ianuarie 2014, după ridicarea restricţiilor de pe piaţa forţei de muncă, Jonathan Todd a declarat în briefingul de presă cotidian al CE că nu deţine informaţii care să confirme această ipoteză.

Vineri, 3 ianuarie 2014

Panica întreţinută de o parte a presei britanice în privinţa exodului masiv al muncitorilor români şi bulgari pare că se stinge treptat, după ce a constatat că numărul celor care sosesc în Marea Britanie nu este mai mare decât cel care se înregistra în mod obişnuit. Prima pagină a ziarelor de astăzi este alocată altor subiecte, după cum relatează corespondentul Radio România la Londra, Carl Joseph:

***

Presa britanică admite că s-a înşelat în privinţa aşa numitei invazii a românilor şi a bulgarilor odată cu ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii de la întâi ianuarie.

„Avioane şi autocare pe jumătate goale au ajuns  în Marea Britanie, mult temuta invazie românească nu s-a materializat”, scrie şi Daily Mirror, adăugând că sosirile pe aeroporturile Gatwick, Heathrow, Luton, şi în autogările Dover şi Victoria din Londra contrazic temerile exprimate în ultimele luni.

Daily Telegraph titrează că sosirile de la 1 ianuarie din România sunt „doar un instantaneu”. Au fost puţine indicii ale unui exod către Marea Britanie în prima zi a noului an, parţial şi pentru că această perioadă este una pe care românii o petrec cu familia şi prietenii, dar şi pentru că mulţi dintre ei s-au mutat deja după ce ţara lor a aderat la UE în 2007. Cursele aeriene de la Bucureşti către aeroporturile britanice nu au fost pline, în timp Gara de Nord era aproape goală. Dar ritmul imigraţiei ar putea să se accelereze în săptămânile şi lunile următoare, afirmă cotidianul.

Despre liniştea din autogări scrie şi The Independent, adăugând că temerile privind un aflux de români şi bulgari care vor profita de ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii s-au dovedit nefondate. Autogara Victoria din centrul Londrei, una dintre principalele destinaţii pentru vizitatorii de pe continent şi locul unde erau aşteptate autocarele pline cu imigranţi est-europeni era aproape goală, scrie cotidianul. Atât de goală, încât unul dintre micile restaurante de aici era închis pentru toată ziua. Un grup de călători a ironizat îngrijorările privind afluxul de imigranţi, afirmând: „Noi suntem ungari, aşa că nu ne deranjează”.

Daily Mail a continuat însă seria de articole alarmiste, afirmând că firmele britanice au plasat aproape 8.000 de anunţuri de locuri de muncă pentru români, de la şoferi de taxi şi personal hotelier până la asistente medicale şi medici. Multe dintre anunţuri, afirmă tabloidul britanic, au fost redactate în limba locală şi au fost postate pe site-urile româneşti. Unele firme britanice cer doar cunoştinţe „elementare” de limbă engleză, în timp ce altele susţin că experienţa nu este necesară.

Financial Times subliniază însă că românii ajunşi în 2014 în Marea Britanie au picat în plină controversă politică, în timp ce preşedintele Comisiei pentru Afaceri Interne, Keith Vaz, a declarat pentru Sky News că Marea Britanie ar trebui să organizeze un referendum pentru a decide câţi imigranţi europeni ar trebui să vină pe teritoriul său.

The Economist subliniază că, deşi sistemul britanic de protecţie socială a fost conceput pentru o perioadă cu o mai mică mobilitate a muncii, este improbabil ca acesta să fie afectat puternic de noul val de imigranţi. Dar lipsa de reciprocitate între acesta şi cele din alte ţări europene reprezintă o îngrijorare rezonabilă.

Mihaela Dragomir de la Radio România relatează:

***

În primele zile ale anului bulgarii nu au luat cu asalt autobuzele şi avioanele spre Marea Britanie. Cea mai mare parte din călători au fost imigranţi stabiliţi deja în aceasta ţară care s-au întors după sărbătorile de Crăciun. În ultimele 30 de zile în două din cele mai sărace regiuni din Bulgaria – Vidin şi Pazardjic, au fost vândute numai 14 tichete pentru ruta de autobuz Sofia-Londra. Şi în celelalte regiuni nu se observă un aflux de candidaţi de a profita de pe urmă ridicarea barierelor de muncă. Ceva mai diferită este situaţia la marele cartier de romi Stolipinovo, Plovdiv. Aici potenţialii imigranţi însă îşi îndreapta privirile spre Germania şi ţările scandinave. În primele zile ale anului nu numai că nu au fost programate zboruri suplimentare pentru Londra şi Manchester dar un zbor a fost anulat.

Majoritatea călătorilor sunt turişti britanici şi imigranţi bulgari care se întorc după ce au petrecut în ţara sărbătorile de Crăciun. Într-un interviu profesorul universitar Mihail Constantinov avertizează că britanicii atrag mii de experţi în care statul bulgar a investit enorm, dar nu doresc imigranţii necalificaţi. După aderarea la Uniunea europeană, au imigrat 7 000 de medici şi 15 000 de infermiere. Sistemul de sănătate publică se va prăbuşi în următorii doi ani dacă exodul va continuă.

Joi, 2 ianuarie 2014

Românii nu s-au bătut pe bilete de avion spre Marea Britanie după eliminarea restricţiilor pe piaţa forţei de muncă. Iar presa şi politicienii de la Londra au fost nevoiţi să constate că aşa numita invazie româno- bulgară nu a avut loc, în prima zi a lui 2014, după cum relatează corespondentul Radio România Actualităţi,  Carl Joseph:

Marea Britanie se află printre cele nouă state europene care au menţinut restricţiile pe piaţa muncii pentru România şi Bulgaria timp de încă şapte ani de la aderarea celor două ţări la Uniunea Europeană.

***

Şi în Olanda liberalizarea pieţei muncii vine pe fondul temerilor că imigranţii români le vor ocupa locurile de muncă localnicilor. Corespondentul Radio România, Claudia Marcu, transmite că potrivit sondajelor de opinie, majoritatea olandezilor, dar şi mulţi politicieni consideră că eliminarea restricţiilor are loc prea devreme. Dezbaterea are loc în contextul alegerilor locale şi europene programate în acest an:

***

În Italia, criza este atât de mare, încât numărul migranţilor italieni începe să-l depăşească pe cel al românilor. Datele oficiale arată că, din 2012 până în 2013, migraţia italiană în Anglia a crescut cu 50 la sută. Cu toatea acestea, în condiţiile unui şomaj în creştere, nu mai sunt suficiente locuri de muncă pentru românii rezidenţi în Peninsulă, cel puţin în domeniul construcţiilor, spune liderul de sindicat din Roma, Teofil Pop. În Belgia, eliminarea restricţiilor vine după ce autorităţile de la Bucureşti şi Bruxelles au semnat un acord ce reglementează piaţa muncii pentru imigranţi. Documentul prevede, printre altele, sisteme de control pentru prevenirea potenţialelor efecte negative ale ridicării restricţiilor de pe piaţa muncii pentru români. Va rezolva, însă – în opinia ministrului belgian al muncii, şi problema românilor care vin să lucreze în Belgia, nu sunt bine plătiţi şi sunt supuşi la condiţii foarte grele de muncă.

***

Miercuri, 1 ianuarie 2014

Presa de la Londra a constatat astăzi că primii români care au ajuns în Marea Britanie în acest an s-au dus în această ţară pentru a munci, şi nu pentru a trăi din ajutoare sociale. Doi parlamentari britanici au întâmpinat primul avion care a decolat din România după eliminarea restricţiilor pe piaţa muncii. Ei au găsit însă un avion plin în proporţie de trei sferturi cu persoane care se întorceau la muncă după vacanţa de Crăciun petrecută în ţară. Potrivit publicaţiei „The Guardian”, cei doi parlamentari au confirmat că nu au fost martorii unei invazii de Anul Nou, deşi susţin că acest lucru s-ar putea întâmpla în lunile următoare.

În plus, nici reacţia britanicilor nu s-a lăsat aşteptată. Mulţi dintre cei care au postat comentarii la articolele privind o eventuală invazie a românilor şi-au exprimat dezacordul faţă de „atitudinea rasistă” a autorităţilor. Oamenii susţin că românii au drepturi egale cu englezii, fiind cu toţii membri ai Uniunii Europene.

Românii pot munci de astăzi şi în Spania fără autorizaţie specială, deoarece s-a încheiat perioada de restricţii impusă de autorităţile de la Madrid. Românii au fost singurii cetăţeni europeni, care au avut până în 31 decembrie 2013, drepturile limitate pe piaţa muncii din Spania. Motivele au fost criza economică şi şomajul ridicat. Corespondentul nostru Ana Maria Damian relatează:

***

Anul 2014 a adus, între altele, chiar de astăzi, ridicarea completă a restricţiilor de pe piaţa muncii din Uniunea Europeană pentru cetăţenii români şi bulgari. Comisarul European pentru Muncă şi Afaceri Sociale, Laszlo Andor, susţine, însă, într-un comunicat de presă, că este puţin probabil un aflux de muncitori din cele două ţări în alte state membre ale Uniunii. Mai mult, oficialul spune că economiile ţărilor în care apar munictori străini au doar de câştigat. Transmite corespondentul radio România Actualităţi la Bruxelles,  Sorin Croitorescu:

Liberalizarea pieţei europene a muncii generează, mai ales în presă, un val de îngrijorări la nivelul statelor dezvoltate ale Uniunii Europene. Cu o zi înainte de ridicarea restricţiilor, presa britanică a dedicat spaţii importante imigranţilor români şi bulgari. Laurenţiu Văduva relatează:

Etichete:
Primele discuţii privind transferul de putere la Casa Albă
Internațional miercuri, 13 noiembrie 2024, 21:33

Primele discuţii privind transferul de putere la Casa Albă

La Casa Albă au avut loc primele discuţii privind transferul de putere. Cei doi lideri, alături de reprezentanţi ai agenţiilor federale, urmau...

Primele discuţii privind transferul de putere la Casa Albă
Regiunea Zaporijjia a fost vizată de noi atacuri aeriene ruseşti
Internațional marți, 12 noiembrie 2024, 08:21

Regiunea Zaporijjia a fost vizată de noi atacuri aeriene ruseşti

Regiunea Zaporijjia a fost vizată de noi atacuri aeriene ruseşti. În urma bombardamentelor, câteva persoane au rămas blocate într-un bloc vizat...

Regiunea Zaporijjia a fost vizată de noi atacuri aeriene ruseşti
Liderii UE vor discuta la Budapesta despre un nou pact pentru competitivitatea europeană
Internațional vineri, 8 noiembrie 2024, 10:31

Liderii UE vor discuta la Budapesta despre un nou pact pentru competitivitatea europeană

Liderii UE vor discuta la Budapesta despre un nou pact pentru competitivitatea europeană. Liderii europeni, reuniţi la Budapesta, i-au cerut lui...

Liderii UE vor discuta la Budapesta despre un nou pact pentru competitivitatea europeană
AlegeriSUA2024: Biden l-a invitat la Casa Albă pe Trump, care a acceptat să meargă
Internațional joi, 7 noiembrie 2024, 05:42

AlegeriSUA2024: Biden l-a invitat la Casa Albă pe Trump, care a acceptat să meargă

Donald Trump a acceptat invitaţia la Casa Albă de la preşedintele Joe Biden, a transmis miercuri echipa de campanie a candidatului republican la...

AlegeriSUA2024: Biden l-a invitat la Casa Albă pe Trump, care a acceptat să meargă
Internațional miercuri, 6 noiembrie 2024, 09:48

Alegeri prezidențiale în SUA: Donald Trump a fost ales preşedinte al Statelor Unite

Candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, a fost proclamat miercuri învingător al alegerilor prezidenţiale din Statele Unite, cu un total...

Alegeri prezidențiale în SUA: Donald Trump a fost ales preşedinte al Statelor Unite
Internațional luni, 4 noiembrie 2024, 06:07

Maia Sandu conduce cu 54,91% după procesarea a peste 98% din procesele verbale. Alexandr Stoianoglo – 45,09%

Preşedinta în exerciţiu Maia Sandu a preluat conducerea, în turul doi al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, fiind creditată cu...

Maia Sandu conduce cu 54,91% după procesarea a peste 98% din procesele verbale. Alexandr Stoianoglo – 45,09%
Internațional duminică, 3 noiembrie 2024, 11:43

Cetățenii Republicii Moldova votează în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale

Cetățenii Republicii Moldova votează în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Secțiile de votare sunt deschise până la ora 21:00....

Cetățenii Republicii Moldova votează în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale
Internațional duminică, 3 noiembrie 2024, 10:25

Inundaţii în Spania: bilanţul provizoriu urcă la 214 morţi

Regele Spaniei, Felipe al VI-lea şi prim-ministrul Pedro Sanchez vizitează duminică sud-estul ţării, unde inundaţii de o violenţă fără...

Inundaţii în Spania: bilanţul provizoriu urcă la 214 morţi