[VIDEO] Bilanțul accidentului din Ungaria de ieri a ajuns la nouă morți. Cel mai probabil, sunt toți români
Articol editat de Radio Resita, 23 mai 2018, 07:42 / actualizat: 23 mai 2018, 10:47
Șoferul microbuzului ar fi făcut un Live pe Facebook, moment în care ar fi ajuns pe contrasens şi s-ar fi produs accidentul, la aproximativ 60 de kilometri de Budapesta. Vezi mai jos imaginile prezentate de publicația menționată:
Vă redăm comunicatul integral al MAE cu referire la accidentul din Ungaria:
”În continuarea comunicărilor privind accidentul rutier produs în apropiere de Budapesta, în care a fost implicat un microbuz care se deplasa către România dinspre Slovenia, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:
Conform ultimelor informații obținute de echipa consulară mobilă prezentă la fața locului, în urma operațiunilor de descarcerare s-a constatat că numărul persoanelor decedate este de nouă. Până în prezent, s-a stabilit că cinci persoane decedate sunt de cetățenie română, existând indicii că și restul victimelor ar fi cetățeni români, însă procedura de identificare se află încă în curs de desfășurare și se derulează cu dificultate, dată fiind gravitatea accidentului. Trupurile neînsuflețite vor fi transportate la morgă pentru efectuarea autopsiei și a analizelor pe bază de ADN. MAE a solicitat autorităților române competente identificarea şi înştiinţarea, în regim de urgență, a familiilor din ţară ale persoanelor decedate în urma accidentului. Totodată, având în vedere numărul mare de victime, ministrul afacerilor externe a dispus activarea Fondului special de urgență aflat la dispoziția ministerului, în vederea suportării costurilor legate de repatrierea trupurilor neînsuflețite. De asemenea, Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate a fost activat în cadrul Celulei de Criză a MAE, pentru preluarea tuturor solicitărilor de asistență din partea familiilor.
Celula de Criză a MAE își continuă activitatea 24/7 până la finalizarea tuturor demersurilor de identificare a victimelor accidentului și repatrierea trupurilor neînsuflețite.”