Peste 36 de mii de hectare de arii protejate, corect gestionate în Caraş-Severin
Nicolae Ifca a mai spus că, prin definitivarea planului de management, valabil pentru o perioadă de 5 ani cu posibilităţi de revizuire şi prelungire, vor fi rezolvate şi nemulţumirile primăriilor şi ale ONG-urilor de mediu privind zonările, tăierile ilegale, pădurile virgine unice în Europa şi situaţia ariilor cu protecţie strictă. (Hardy Cvoica)
Articol editat de Gerhard Chwoika, 22 mai 2018, 12:45 / actualizat: 22 mai 2018, 14:24
„Având în vedere că în ultima şedinţă, care a avut loc în 22 februarie au fost făcute observaţii pe marginea planului de către membrii Consiliului Ştiinţific, ulterior aceste observaţii s-au operat de un grup de specialişti care a inclus biologi, specialişti în arii protejate, planul a fost supus dezbaterii, la care au participat inclusiv reprezentanţii comunităţilor locale şi administratorii de terenuri. În urma şedinţei din data de 18 mai, planul de management al parcului a fost aprobat şi acum urmează ca acesta să fie depus spre dezbatere publică la Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin. Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului are o suprafaţă de 36.051 hectare şi include un număr de 11 rezervaţii naturale, printre care Izvoarele Nerei în care avem păduri seculare, păduri virgine şi aici ţin să spun că este cea mai mare suprafaţă compactă din Europa cu păduri de fag, mai avem peşteri declarate monumente ale naturii, peşteri declarate rezervaţii ştiinţifice, arbori, precum ar fi sequoia giganteea – impresionant că se dezvoltă la noi în ţară şi în condiţii naturale la o altitudine destul de mare, dar şi chei, pereţi stâncoşi, grohotişuri şi multe alte obiective de interes naţional.”