Valeria Borza a primit post mortem titlul de cetăţean de onoare al Caransebeşului
Articol editat de Mirabela Afronie, 30 decembrie 2013, 15:31
Două proiecte de hotărâre au captat atenţia aleşilor municipiului Caransebeş, care s-au reunit în ultima şedinţă de lucru din 2013, în sala 1 decembrie 1918 a Primăriei Caransebeş.
Primul a fost aprobarea proiectului de hotărâre privind atribuirea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Caransebeş, post mortem, Valeriei Borza, tânăra sportivă care şi-a găsit sfârşitul din cauza unei meningite bacteriene. De asemenea consilierii au decis ca sala de sport de la Şcoala Gimnazială Nr. 8, în care Valeria şi-a început activitatea sportivă, să-i poarte numele.
În altă ordine de idei, în cadrul aceleiaşi şedinţe a fost aprobată reţeaua şcolară pentru anul 2014. Aceasta va cuprinde atât unităţile de învăţământ de stat, cât şi cele două unităţi particulare. Cu această ocazie, primarul Marcel Vela a infirmat zvonurile potrivit cărora Seminarul Teologic „Ioan Popasu” va fi desfiinţat.
Soluţia găsită de consilierii locali pentru ca unitatea şcolară să întrunească numărul de copii solicitat de lege a fost arondarea a cinci grădiniţe pe lângă centrul bugetar de la Seminarul Teologic.
Primarul Marcel Vela ne-a declarat că, în structura şcolară pentru anul următor, nu mai sunt cuprinse Seminariile Teologice din judeţele Timiş şi Arad, astfel că elevii interesaţi de această specializare vor opta pentru seminarul teologic, singurul din Banat.