Ascultă Radio România Reșița Live

CSM București a ratat calificarea în finala Ligii Campionilor

UPDATE:

CSM Bucureşti a ratat calificarea în finala Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a fost învinsă de echipa maghiară Gyori Audi ETO KC cu scorul de 26-20 (12-10), sâmbătă, în prima semifinală desfăşurată la turneul Final4 al competiţiei, găzduit de Papp Laszlo Sportarena din Budapesta.

CSM București a ratat calificarea în finala Ligii Campionilor

Articol editat de Cristina Corocan, 12 mai 2018, 18:04

CSM Bucureşti a ratat calificarea în finala Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a fost învinsă de echipa maghiară Gyori Audi ETO KC cu scorul de 26-20 (12-10), sâmbătă, în prima semifinală desfăşurată la turneul Final4 al competiţiei, găzduit de Papp Laszlo Sportarena din Budapesta.

Campioana en titre a câştigat meritat, la capătul unui meci pe care l-a dominat la toate capitolele, şi a făcut un nou pas către al patrulea său trofeu, după cele din 2013, 2014 şi 2017.

Campioana României a plătit preţul celor două perioade ”moarte”, în care nu a reuşit să marcheze, zece minute în prima repriză şi zece în a doua.

CSM Bucureşti a început foarte slab meciul, având trei bare în primele cinci minute, iar Gyor a condus cu 3-0 (min. 7), unguroaicele ratând şi o aruncare de la 7 metri. Primul gol al ”tigroaicelor” a venit abia în min. 11, când Neagu a marcat din a patra sa aruncare.

CSMB a intrat uşor-uşor în meci, dar a avut probleme la atacul poziţional şi pe repliere, astfel că Gyor a continuat să conducă la două-trei goluri. Campioana României a reuşit să se apropie la un singur gol în min. 25, 8-9, dar formaţia ungară a intrat la pauză cu un avans de două goluri, 12-10.

Gyor a condus după pauză la trei goluri în câteva rânduri, 15-12, 16-13, dar CSM s-a apărat mai agresiv, s-a apropiat pe tabelă şi a reuşit să egaleze pentru prima oară în min. 42, când Kurtovic a marcat pentru 16-16. Imediat, echipa noastră a ratat şansa de a trece în avantaj, iar Gyor a marcat de două ori la rând: 18-16 (45). Neagu a ratat o aruncare de la 7 metri, iar Gorbicz a dus avantajul echipei maghiare la trei goluri (19-16). CSM a ratat de două ori şi cu şapte jucătoare de atac (Johansson a scos portarul şi a jucat cu doi pivoţi), ajungând la 10 minute fără gol marcat. Gyor s-a apărat excelent în continuare şi s-a desprins decisiv la cinci goluri, 22-17 (55). Ultimele cinci minute nu au mai contat practic, ambele echipe fiind conştiente de deznodământ, victorie pentru Gyor, 26-20.

CSM Bucureşti participă la al treilea său turneu Final4, la primul câştigând trofeul, în 2016. Anul trecut a jucat finala mică, la fel cum se va întâmpla şi anul acesta, cu învinsa din a doua semifinală, care le opune pe Rostov pe Don şi Vardar Skopje (19,00). Meciul pentru locul al treilea va avea loc duminică, de la ora 16,15,scrie Agerpres.ro

–––––––––––––

Nu mult ne mai desparte de final four-ul ligii campionilor la handbal feminin. Csm Bucuresti joacă mâine semifinala cu Gyor, iar de la ora 19 Vardar întalnește pe Rostov. Jucătoarea noastră, Cristina Neagu spune că a fost un sezon greu pentru CSM, cu meciuri foarte bune dar și cu partide foarte slabe.

Vom da totul pe teren, afirmă ceam mai bună handbalistă a lumii, Cristina Neagu, înaintea meciului cu Gyor din Final Four-ul Ligii Campionilor la Handbal feminin

Vom da totul pe teren, afirmă Cristina Neagu:

”Trebuie să știm cu toții că va fi o competiție extrem de grea. Cred că obiectivul  major ar fi să învingem Gyor, în semifinale, după care, ajunși într-o finală de Liga Campionilor orice se poate întâmpla orice. Ne dorim mult, ne-am pregătit, cunoaștem foarte bine echipa Gyor-ului. Poate, dacă, am fi avut mai multă stabilitate în joc puteam să fim favorite în acest meci. Așa spun că șansele sunt egale, poate cu un mic avantaj Gyor, datorită faptului că joacă acasă. Tot ce pot eu să promit este că vom da totul pe teren la momentul meciului. Ne dorim să ieșim învingătoare, însă într-o asemenea partidă orice se poate întâmpla.”

Semifinala Ligii Campionilor la handbal feminin, Gyor – CSM Bucureşti, va avea loc sâmbătă, 12 mai, de la ora 16:15.

Golghetera echipei în acest sezon al Ligii Campionilor este Cristina Neagu cu 101 goluri, urmată de Isabelle Gullden (59) şi de Amanda Kurtovic (52).

În Liga Campionilor, CSM Bucureşti are un bilanţ negativ cu Gyor, care conduce cu 5-2 (golaveraj 188-174) în confruntările directe începute în 2016.

Gyori Audi ETO KC are trei titluri europene cucerite în ultimii cinci ani, de când antrenorul spaniol a venit (în 2012) la timona echipei maghiare. Cu excepţia ediţiei 2013/2014, maghiarele au prins mereu Final4-ul şi au mai jucat în 2016 finala pierdută în faţa formaţiei CSM Bucureşti.

În lotul lui Gyor se mai află doar două jucătoare cu trei titluri europene în palmares (2013, 2014, 2017): Anita Gorbicz şi Eduarda Amorim.

Golghetera maghiarelor în Liga Campionilor este veterana Anita Gorbic, care va împlini 35 ani pe 13 mai, în ziua finalelor de la Papp Laszlo Sportarena din Budapesta, cu 62 goluri, urmată de norvegiencele Nora Mork (49) şi Stine Oftedal (49).

În cele 15 participări în Liga Campionilor, Gyor a câştigat 3 titluri, a jucat de 3 ori finala şi de 4 ori a ajuns în semifinale. În campionatul intern, jucătoarele din Gyor au în palmares 13 titluri şi 13 succese în Cupa Ungariei,scrie Agerpres.ro

Cristina Corocan

Avertizare cod galben de vânt pentru cea mai mare parte a ţării 
Slide duminică, 4 februarie 2024, 15:14

Avertizare cod galben de vânt pentru cea mai mare parte a ţării 

Se strică vremea din această după-amiază în aproape toată ţara. De la ora 14:00 intră în vigoare un cod galben de vânt, ninsori moderate...

Avertizare cod galben de vânt pentru cea mai mare parte a ţării 
Reșița, în fața schimbărilor climatice: atuuri și provocări – dezbatere publică
Slide vineri, 19 ianuarie 2024, 08:03

Reșița, în fața schimbărilor climatice: atuuri și provocări – dezbatere publică

Reşiţa rezilientă – adaptarea comunităţii la schimbările climatice este tema unei mese rotunde ce urmează să aibă loc săptămâna...

Reșița, în fața schimbărilor climatice: atuuri și provocări – dezbatere publică
ANM: Vreme de primăvară în prima săptămână din 2024. Temperaturile scad la normalul perioadei, de săptămâna viitoare
Slide luni, 1 ianuarie 2024, 14:52

ANM: Vreme de primăvară în prima săptămână din 2024. Temperaturile scad la normalul perioadei, de săptămâna viitoare

Vremea de primăvară va continua să fie prezentă pe parcursul primei săptămâni din noul an 2024 în majoritatea regiunilor. De săptămâna...

ANM: Vreme de primăvară în prima săptămână din 2024. Temperaturile scad la normalul perioadei, de săptămâna viitoare
Concertele de Revelion din vestul țării
Slide sâmbătă, 30 decembrie 2023, 00:13

Concertele de Revelion din vestul țării

Timișoara Cap de afiș la evenimentele din Piața Victoriei va fi trupa The Motans. Atmosfera va mai fi întreținută de trupele timișorene...

Concertele de Revelion din vestul țării
Slide joi, 28 decembrie 2023, 10:43

Prefectul Ioan Dragomir: „multe acte au fost emise pe repede înainte“

Serviciul Juridic al Prefecturii Caraș-Severin (Serviciul Verificarea Legalităţii Actelor, a Aplicării Actelor Normative şi Contenciosului...

Prefectul Ioan Dragomir: „multe acte au fost emise pe repede înainte“
Slide miercuri, 27 decembrie 2023, 16:01

Cărăşenii au luat cu asalt Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean din Reşiţa de Crăciun

Zilele de Crăciun nu au trecut fără incidente în judeţul Caraş-Severin. Numărul persoanelor care au avut nevoie de îngrijiri medicale a fost...

Cărăşenii au luat cu asalt Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean din Reşiţa de Crăciun
Slide miercuri, 27 decembrie 2023, 09:54

Băile Herculane, o destinație populară pentru Revelion, dar nu și pentru pensiuni

Turismul balnear se află şi în acest an, în topul preferinţelor românilor pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă. În staţiunea Băile...

Băile Herculane, o destinație populară pentru Revelion, dar nu și pentru pensiuni
Slide luni, 25 decembrie 2023, 23:32

Noi proteste în Serbia

Câteva mii de persoane s-au adunat luni în fața clădirii Comisiei Electorale Centrale din Belgrad pentru a protesta față de alegerile de la...

Noi proteste în Serbia