Ascultă Radio România Reșița Live

Cooperarea româno-germană în domeniul educației

Cooperarea româno-germană în domeniul educației

Articol editat de Alin Datcu, 25 aprilie 2018, 21:37

Mai exact, cele două instituții vor lucra împreună pentru a încuraja implementarea unor proiecte care privesc schimburile bilaterale la nivel academic, precum și pentru organizarea de evenimente în vederea promovării cooperării româno-germane față de actorii principali din domeniul educației în cele două țări.

Semnarea protocolului între cele două instituții a fost marcată printr-o conferință de presă susținută de către Andrei Pleșu – Președinte Forumul de Cooperare Bilaterală Româno-German, Michael Schmidt – Secretar General Forumul de Cooperare Bilaterală Româno-German și inițiator al asociației, Marilen Gabriel Pirtea – Rector Universitatea de Vest din Timișoara și Ralf Krautkrämer, Consulul Germaniei la Timișoara.

Semnarea protocolului a fost urmată de o Masă Rotundă, desfășurată sub titlul „Promovarea relațiilor bilaterale româno-germane la nivel cultural și în domeniul educației. Parteneriate strategice la nivel regional”. Evenimentul a abordat rolul important pe care îl joacă educația, inclusiv tradiția învățământului în limba germană, și cultura, în toate formele sale de exprimare, în ceea ce privește susținerea cooperării româno-germane.

Printre invitații prezenți la dezbatere s-au numărat: Vasile Dîncu – Sociolog, Membru al Forumului de Cooperare Bilaterală Româno-German, Christian von Albrichsfeld – Director General, Continental Automotive România, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ și cultură din regiune, reprezentanți ai studenților și ai mediului de afaceri, reprezentanți ai comunității germane.

Protocolul semnat între cele două instituții marchează debutul unei serii de parteneriate încheiate de FCBRG cu instituțiile de învățământ superior din România, în scopul dezvoltării unui dialog permanent și constructiv cu mediul academic în slujba proiectelor bilaterale.    

Forumul de Cooperare Bilaterală Româno-German a luat naștere în anul 2016 la inițiativa mai multor personalități ale vieții publice din România, cu scopul de a dezvolta o platformă solidă pentru schimburile româno-germane la nivel cultural, social, economic și științific. 

Universitatea de Vest din Timișoara este cea mai mare instituție de învățământ superior din vestul țării. Universitatea de Vest din Timișoara este lider regional pe piața educațională, înglobând 11 facultăți și peste 200 de programe de studii de licență, masterat și doctorat, având incluse discipline complementare care formează competențe transversale pentru aproximativ 17.000 de studenți. UVT deține parteneriate cu peste 250 de universități internaționale și oferă programe de internship și stagii de practică în cadrul companiilor locale.

Primăria Reşiţa: 44 de apartamente sociale pentru familii cu venituri reduse vor fi recepţionate la anul în cartierul Stavila
Actualitate joi, 19 decembrie 2024, 10:45

Primăria Reşiţa: 44 de apartamente sociale pentru familii cu venituri reduse vor fi recepţionate la anul în cartierul Stavila

Blocurile cu apartamente sociale din cartierul Stavila sunt cu lucrările pe ultima sută de metri, a declarat pentru Radio Reşiţa viceprimarul...

Primăria Reşiţa: 44 de apartamente sociale pentru familii cu venituri reduse vor fi recepţionate la anul în cartierul Stavila
Universitatea de Vest din Timişoara se modernizează cu bani europeni
Actualitate joi, 19 decembrie 2024, 08:13

Universitatea de Vest din Timişoara se modernizează cu bani europeni

Universitatea de Vest din Timişoara se modernizează cu bani europeni. Au fost semnate două contracte cu finanţare prin PNRR. Universitatea de...

Universitatea de Vest din Timişoara se modernizează cu bani europeni
Peste 2.000 de persoane au fost angajate prin intermediul AJOFM Caraş-Severin în primele 11 luni ale anului
Actualitate joi, 19 decembrie 2024, 07:57

Peste 2.000 de persoane au fost angajate prin intermediul AJOFM Caraş-Severin în primele 11 luni ale anului

Peste 2.000 de persoane au fost angajate prin intermediul AJOFM Caraş-Severin în primele 11 luni ale anului. Agenția Județeană pentru Ocuparea...

Peste 2.000 de persoane au fost angajate prin intermediul AJOFM Caraş-Severin în primele 11 luni ale anului
Poliţiştii din Caraş-Severin caută o adolescentă dispărută de la domiciliu
Actualitate joi, 19 decembrie 2024, 07:24

Poliţiştii din Caraş-Severin caută o adolescentă dispărută de la domiciliu

Poliţiştii din Caraş-Severin caută o adolescentă dispărută de la domiciliu. Aceasta are 14 ani şi este cunoscută cu plecări repetate de la...

Poliţiştii din Caraş-Severin caută o adolescentă dispărută de la domiciliu
Actualitate joi, 19 decembrie 2024, 07:16

Bărbat monitorizat electronic după ce şi-ar fi agresat fosta parteneră

Bărbat monitorizat electronic după ce şi-ar fi agresat fosta parteneră. Incidentul a avut loc în comuna Iablaniţa. Polițiștii din cadrul...

Bărbat monitorizat electronic după ce şi-ar fi agresat fosta parteneră
Actualitate miercuri, 18 decembrie 2024, 21:29

Elevii de la Şcoala Gimnazială 7 din Reşiţa ştiu ce înseamnă să fii bun!

Şcoala Gimnazială 7 din Reşiţa s-a alăturat în această seară, campaniei umanitare „Muzică pentru viaţă”, derulată de Radio Reşiţa....

Elevii de la Şcoala Gimnazială 7 din Reşiţa ştiu ce înseamnă să fii bun!
Actualitate miercuri, 18 decembrie 2024, 17:32

Vicepreşedinte Daniela Sîrbu:”OncoHelp face parte dintr-un proiect destinat tuturor, iar Reşiţa are nevoie de un spital de oncologie”

Venind din sistemul sanitar de stat şi cunoscând foarte bine marile neajunsuri ale acestuia, medicul oncolog Daniela Sîrbu împreună cu...

Vicepreşedinte Daniela Sîrbu:”OncoHelp face parte dintr-un proiect destinat tuturor, iar Reşiţa are nevoie de un spital de oncologie”
Actualitate miercuri, 18 decembrie 2024, 17:20

Ziua minorităţilor naţionale din România, marcată festiv la Colegiul Naţional „Diaconovici-Tietz” din Reşiţa

Cei mai tineri exponenţi ai etniei germane din Reşiţa au marcat festiv, miercuri, 18 decembrie Ziua Minorităţilor Naţionale din România....

Ziua minorităţilor naţionale din România, marcată festiv la Colegiul Naţional „Diaconovici-Tietz” din Reşiţa