O femeie de 34 de ani acuzată de uciderea românului Raul Nicolaie, la Londra
Articol editat de Radio Resita, 20 aprilie 2018, 08:04
Este vorba despre Simone Fergus, de 34, care a apărut pe 17 aprilie în fața judecătorilor de la Willesden Magistrates’ Court, a relatat publicația Kilburn Times.
Conform Evening Standard, Raul a fost înjunghiat în apartamentul său din Colindale, nordul Londrei, în seara de duminică, 15 aprilie. El a fost transportat la spital, însă a murit la scurt timp din cauza leziunilor. Raul locuia de cinci ani în Marea Britanie și avea un fiu de numai șase luni.
Presa britanică atrage atenţia că această crimă a avut loc cu numai o jumătate de oră înainte ca o femeie în vîrsta de 30 de ani să fie şi ea ucisă, tot prin înjunghiere, în Brixton, sud-vestul Londrei. Cele două crime, fără legătură, aduc rata de omucidere în 2018 la 59 de victime, scrie express.co.uk.
David Hass, un prieten de-ai lui Raul Nicolaie, a povestit cum a aflat de moartea românului. „Am văzut paramedicii cum ieşeau din apartament cu o targă. Nu am putut vedea faţa victimei, dar apoi am recunoscut tatuajul de pe braţ,,. Un alt prieten spune că Raul era un om liniştit, că îi plăcea să jaoce fotbal şi îşi adora fiul.
Victima și suspectul se cunoşteau. Ancheta este în curs de desfășurare”, a declarat un purtător de cuvînt al Poliției Metropolitane, conform independent.co.uk.