La Arad a fost reluată acţiunea de ridicare a maşinilor
Articol editat de Alin Datcu, 17 aprilie 2018, 19:35
Societatea care are ca atribuţii serviciul de ridicare, transport și depozitare a autovehiculelor staționate neregulamentar conform prevederilor O.U.G. 195/2002 este S.C Recons. Ridicarea autovehiculelor va fi efectuată numai în baza unei dispoziții întocmite de agenții constatatori din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad sau ai Poliţiei Rutiere.
„Poliţiştii locali au dispus ridicarea unui autoturism staţionat neregulamentar în municipiul Arad, pe bulevardul Iuliu Maniu, iar alte 7 maşini erau pe punctul de a fi ridicate, însă au fost <<salvate>> în ultimul moment de proprietarii lor care au fost sanţionaţi pentru că au staţionat în loc nepermis”, a declarat Florian Barna, directorul Direcţiei Generale Poliţia Locală Arad.
Autoturismele ridicate vor fi depozitate în spaţiile special amenajate de pe Bulevardul Iuliu Maniu, FN, proprietate a S.C. Recons S.A, societate care are şi obligaţia asigurării pazei şi protecţiei depozitului.
Eliberarea autovehiculelor și a remorcilor, se va face doar proprietarului sau utilizatorului legal (împuternicitului), după achitarea tarifelor de ridicare, transport şi depozitare prevăzute în hotărârea CLM nr. 73/2018.
Nr.crt. | AN 2017 | AN 2018 | |
1. | Tarif ridicare | 140 lei | 160 lei |
2. | Tarif transport | 160 lei | 190 lei |
3. | Tarif depozitare | 5 lei/oră | 5 lei/oră |
Dacă în termen de 5 zile calendaristice de depozitare, un autovehicul sau o remorca nu sunt revendicate, Serviciul Parcări și Ridicări Vehicule din cadrul S.C. RECONS S.A. Arad va solicita Direcției Poliția Locală Arad identificarea proprietarului și informarea acestuia asupra situației autovehiculului ridicat, transportat, depozitat și nerevendicat.
Pentru autovehiculele/remorcile nerevendicate de către proprietari sau împuterniciți în termen de 30 de zile calendaristice de la ridicare, transport și depozitare va fi înștiințată Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Arad în vederea predării acestora spre valorificare.
Pentru autovehiculele abandonate și fără stăpân se aplică procedura stabilită prin Legea 421/2002. Acestea vor fi depozitate în spaţiile special amenajate, proprietatea Municipiului Arad, situate în str. Dosoftei, FN și vor fi predate reprezentanților Direcției Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Arad.