Schimbarea la… taxă în noul sezon turistic, în staţiunea de pe Valea Cernei!
Conducerea administraţiei publice a oraşului Băile Herculane doreşte să instituie o nouă modalitate de taxare pentru parcarea autoturismelor, odată cu începerea sezonului estival din acest an.
Articol editat de Smadu Paul-Sever, 13 aprilie 2018, 12:17
În sezonul turistic din acest an care va începe peste puţin timp, odată cu deschiderea unor noi agenţi economici în zonă, desigur că se va aglomera şi staţiunea noastră şi atunci avem în vedere implementarea unui nou sistem de plată a parcărilor! Ne vom gândi la acest sistem şi vom hotărî asupra soluţiei care se potriveşte pentru fiecare zonă în parte! Până la momentul de faţă erau agenţi de teren care încasau contravaloarea parcării pe domeniul public de la turiştii şi localnicii care parcau pe domeniul public! Se iau în vedere atât parcările publice, cât şi parcările private, dar şi parcarea pe domeniul public, acolo unde sunt amenajate în acest scop locurile de parcare!, ne-a declarat Cristian Miclău – primarul oraşului Băile Herculane.
Paul-Sever SMADU